Citat:
În prealabil postat de antoniap
Credinta crestin-ortodoxa pastreaza o dreapta masura in toate si nu pune semnul egalitatii intre Preasfanta Nascatoare si Iisus, dar ii ofera Fecioarei Maria un loc privilegiat, asa cum e firesc.
|
Cel puțin în ce privește cultul Mariei, s-ar părea că BO a părăsit "
dreapta măsură" dezechilibrând cu totul imaginea Sfintei Treimi. A o numi "Născătoare de Dumnezeu", o situezi chiar de-asupra Dumnezeirii, aruncând-o dintr-"
un loc privilegiat" de-a dreptul în vârful Olimpului ca "mamă a zeilor".
Dar ca să ilustrăm universalitatea prostiei umane, care se manifestă și în mediul religios, uneori cu precădere, iată că și evreimea a simțit nevoia de un model feminin, și Sinagoga și-a confecționat mituri cu care a îmbălsămat memoria primei femei cu numele Maryam/Miryam/Maria, sora lui Moise. Legislatorul este auster ca și Dumnezeul său unic, în legalismul fariseic. Poate tocmai de aceea se simte nevoia de o mamă, sau cel puțin de o soră năzdrăvană, cu o imagine impresionantă și atrăgătoare. Citând surse tradiționale, talmudice, Enciclopedia Iudaică online,(
http://www.jewishencyclopedia.com/vi...&search=Miriam) arată că sora lui Moise (Maria), după episodul îmbolnăvirii de lepră din Num. 12:10 nu numai că s-a vindecat, dar chiar a întinerit.
Nu se admite că Maria a păcătuit, vorbind împotriva lui Moise – tot așa cum unii teologi creștini se trudesc de secole, în mod penibil, s-o facă pe Maica Domnului „
fără păcat” și „
pururea fecioară”. Sora Maria, zic tannaimii, n-ar fi intenționat să bârfească pe Moise (vezi Num. 12:1-2); ea voia ca fratele să-și ducă viața cu soția lui și să crească copii, nimic mai mult (Deut. R. vi. 6). Resentimentele Mariei împotriva cumnatei, clar afirmate în Biblie, nu sunt recunoscute de mitomanii tradiției iudaice. Faptul că Dumnezeu a lovit-o cu lepră, încât a trebuit să fie izolată de tabără, n-ar trebui înțeles ca o pedeapsă, chipurile, ci că Dumnezeu a onorat-o, făcând El Însuși oficiul de preot pentru ea (Zeb. 102a). Israeliții au așteptat-o șapte zile (Num. xii. 15; Sotah 9b), pur și simplu pentru că și ea cândva așteptase pe Moise lângă Nil (Ex. ii. 4).
Mai mult, Maria este privită ca fiind Salvatoarea lui Israel (Ex. R. xxvi. 1). Tot timpul cât a trăit ea, – de fapt, de dragul ei –, Dumnezeu a făcut ca Israel în pustie să fie însoțit de un izvor călător, de un râu care ieșea din stâncă și adăpa tot poporul (Ta'an. 9a). Asemenea lui Moise și lui Aron, Maria a murit sărutată de Dumnezeu (M. Q. 28a), fiindcă îngerul morții nu putea s-o ia, iar viermii nu i-au atins trupul (B. B. 17a).
Fără îndoială, că acestea sunt unele din „miturile evreiești" pe care Sf. Pavel le dezavuează în pastoralele lui (Tit 1:14; 1Tim 1:4). Dar cele de mai sus sunt destul de slabe, pe lângă miturile păgâno-creștine apărute în era patristică și preferate de ortodoxie. Reluând cuvintele lui Iisus către Samariteancă, ne putem adresa astăzi oricărei biserici care crede că stă lângă fântâna patriarhală a "Sfintei Tradiții":
Crede-mă, dragă doamnă, ...că va veni timpul când nu vă veți mai închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim. (Voi, samaritenii, vă închinați la ce nu cunoașteți, în timp ce noi, evreii, ne închinăm la ce cunoaștem, fiindcă mântuirea vine dela evrei). Dar va veni timpul, și chiar a venit, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în spirit și adevăr; pentru că asemenea închinători dorește Tatăl. Dumnezeu este spirit, așa că oricine se închină Lui, trebuie să I se închine în spirit și în adevăr. (Ioan 4: 21-24).
Orice diferă de aceste așteptări ale lui Iisus este o blasfemie, o insultă la adresa lui Dumnezeu. Iar vinovați nu sunt atât de mult credincioșii, care au fost învățați că Scriptura nu este pentru ei, ci mai ales păstorii lor duhovnicești, care au legat un cult păgân în așa fel încât nici ei să nu-l mai poată dezlega. Astfel, în loc să nădăjduiască în Iisus Hristos, în mila lui Dumnezeu și ajutorul Sfântului Duh, poporul nădăjduiește în „Dumnezeu și Maica Domnului", învățând, în același timp, să urască pe „jidani”, pe „sectanți" și tot ce mișcă diferit de ce se aude la „Sfânta Biserică".
Deschideți însă Evanghelia și citiți-o cu atenție. Iisus era evreu de-a binelea, iar în calitate de creștin, dacă Îl vreți astfel, citiți și vedeți că era (și a rămas) un protestant tipic. Drept pentru care preoțimea a căutat pentru El o cruce.