Placerea nu este un pacat, dupa parerea mea. Pacatul intervine in momnetul in care placerea devine un scop in sine! E firesc ca actul sexual sa fie unul placut, insa nu e firesc, si deci e pacat, sa facem sex pentru a ne satisface placerea. Sexul este pentru inmultire in primul rand si pentru apropierea celor doi. Are o functie dubla, cred eu.
Nu stiu cum e faza ca e pacat sa faci dragoste, atata vreme cat prin acest lucru are roade binecuvantate, in multe cazuri. As putea mai degraba spune ca Dumnezeu a intors tot raul spre bine si depinde de fiecare cum isi insuseste acest bine.
Cred ca si pt Adam si Eva era o placere sa fie in rai, sa se bucure de toate bunatatile de acolo. Insa, inainte de cadere, nu aveau aceasta inclinatie spre material in dauna spiritului, asa cum se itnampla acum, cand placerea a devenit un scop in sine si nu doar o componenta a unui act intermediar. Aveau echilibru, aveau mai mult discernamant, mai multa putere sa aleaga dupa criteriul adevarului si nu al placerii.
Astazi, e nevoie sa facem cale intoarsa, adica sa ne limitam aceasta concupiscenta, sa ii acordam locul cuvenit si sa restabilim echilibrul din inceput. De aceea exista post, un exercitiu de recapatare a controlului, de reintrare in posesia propriului trup, a propriei fiinte.
Pacatul este un act potrivnic libertatii! Atata vreme cat placerea ne robeste, ne dezechilibreaza, trebuie sa stim ca suntem in pacat. Dependenta de placeri este un semn important pentru a descoperi cat de robiti suntem de neputinta. Criteriul adevaratului crestin este adevarul, in lumina adevarului placerea isi gaseste sensul si locul.
|