Daca actiunile pe care le faci reprezinta o cautare a voii divine, pâna în cele mai mici detalii, atunci te vei ruga permanent. Rugaciunea este înaltarea sufletului la Dumnezeu, nu exista rugaciune fara Dumnezeu iar pe Dumnezeu Îl cautam cautând ce vrea El sa facem în fiecare moment.
Asta înseamna sa renuntam la a ne mai calauzi cu propriile alegeri, sa fim gata sa schimbam slujba, locul de viata sau orice altceva. Cu alte cuvinte, Dumnezeu va deveni calauza vietii noastre, dupa cum spune Sf. Siluan:
Mare bine este să te predai voii lui Dumnezeu. Atunci în suflet este numai Domnul și nu alte gânduri, și el se roagă lui Dumnezeu cu minte curată și simte iubirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar chinui cu trupul.
Când sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul însuși începe să-1 călăuzească și sufletul este învățat în chip nemijlocit de Dumnezeu, în vreme ce înainte era povățuit de învățători și de Scripturi. Dar rareori se întâmplă ca învățătorul sufletului să fie Domnul însuși prin harul Duhului Sfânt, și puțini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce viețuiesc după voia lui Dumnezeu.
Capitolul despre voia lui Dumnezeu din cartea lui Siluan:
http://sfantulioancelnou.trei.ro/car...#_Toc411864251