Sunt de acord cu spovedania, dar pentru cineva care nu s-a mai spovedit de mult (nu cunosc cazul lui mufy08 ) banuiesc ca e ceva mai delicat. Parerea mea este ca - pana la spovedanie - prezenta la Sf. Liturghie in fiecare duminica, poate aduce incet-incet cam tot ce are sufletul nevoie; liniste, pace, harnicie, spor, intelepciune!
La modul mai practic, lenea este acceptata si din lipsa unui ideal mai... maret. Ce ne dorim de fapt? Ce multumiri sufletesti avem? Dormim linistiti la adapostul gandurilor de peste zi? Am facut "doua paie cruce" - vorba cuiva - pe ziua de azi? Pentru cine? Pentru mine? Pentru altii?
Apoi se ia in calcul conditia fizica si nu in ultimul rand cea materiala. Si... la treaba!
De obicei omul citeste acatiste la nevoie. Nu foarte des ii da ghes inima sa deschida o carte de rugaciuni... Gaseste el o mie de motive sa tot amane, pana cand i se pare chiar imposibil sa mai si inceapa. Pana cand o problema, o grija, un necaz, ii aminteste brusc faptul ca e muritor, e slab, e neajutorat si repede la Doamne-Doamne, care trebuie sa fie mereu binevoitor si gata de a oferi ajutorul, neconditionat. Subiectiv cum este, se intreaba "De ce, Doamne, eu? De ce tocmai mie? Cu ce-am gresit?" Daca am constientiza cate minuni face Dumnezeu cu noi, zilnic, probabil ne-am dedica ore in sir numai rugaciunilor de multumire.