[mariamargareta]

Acest “Cuvânt” continuă ofensiva mediatică împotriva “dezertorilor” de la Pucioasa, şi în primul rând asupra artiştilor Marian şi Victoria Zidaru.

Consideraţi multă vreme de toată lumea că sunt mentorii spirituali ai sectei Noul Ierusalim, cei doi artişti au reuşit incredibilul şi imposibilul: să se desprindă de sub tutela malefică a Mihaelei, Führerul absolut al sectei, care i-a manipulat ani de zile şi le-a făcut viaţa un coşmar. Bilanţul soţilor Zidaru este catastrofal: unicul fiu mort în fragedă adolescenţă în condiţii suspecte şi încă neelucidate (Zidarii nefiind de faţă la această tragedie petrecută la Târgovişte, au trebuit “să înghită” acea versiune a morţii fiului lor care le-a fost prezentată de liderii pucioşi); toată agoniseala muncii lor risipită pe apa sâmbetei, pentru binele şi bunăstarea “fraţilor” pucioşi; imaginea lor publică serios şifonată, fiind cunoscuţi de tot poporul ca “rătăciţi” şi “sectanţi”; şi mai ales, o credinţă zdruncinată din temelii, care nu mai lasă locul liniştii şi păcii. Şi pentru că Zidarii, odată dezrădăcinaţi din “raiul” pucios, au mintea rătăcitoare şi nu mai cred, nu mai pot crede cum credeau altădată, ei sunt taxaţi astăzi ca inamici periculoşi, ca un şarpe care împrăştie necredinţă şi moarte (spirituală) pentru ceilalţi pucioşi, cei rămaşi pe mai departe în sclavie pe “plantaţiile” liderilor pucioşi:

“Pace ţie, poporul Meu! Sunt Domnul. Ca un grădinar care-şi îngrijeşte grădina, aşa vin Eu la tine şi aşa te îngrijesc. Cei ce nu cred, cei ce nu mai cred în coborârea Mea la tine cuvânt, aceia împrăştie necredinţă şi moarte peste cei slabi din lucrarea Mea şi peste cei dezrădăcinaţi din ea, din lucrarea Mea cu care stau de peste cincizeci de ani cuvânt în mijlocul unui popor, care se naşte şi moare, căci credinţa nu este a tuturor, şi moare omul cu credinţa după ce se naşte din acest cuvânt sfânt şi făcător de om nou, acum, la sfârşit de timp, când totul, totul moare sub mreaja lepădării de credinţă, pe care Eu am vestit-o de mult că vine, şi l-am vestit pe poporul Meu mereu să vegheze cu mare trezie ca să nu fie muşcat de acest şarpe, care se preface în fel şi chip ca să nu-Mi lase Mie omul, şi să-l facă să-şi piardă mintea şi inima cea de la Mine şi să rămână cu a lui, cu mintea lui cea rătăcitoare, care vine de la iubirea de sine în om. “ (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28 mai 2009)

Liderii pucioşi, ofiliţi de incalculabila pierdere a Zidarilor, sunt mângâiaţi şi “învioraţi” de cei care îi adulează şi-i înviorează, în frunte cu cei doi Viorei (Viorel I. şi Viorel P.), care-i alimentează acum cu bani grei, în locul Zidarilor care au dezertat de la “datorie”:

“ Pace ţie, poporul Meu! Încercările grele să nu te ofilească, tată. Eu vin prin mare strâmtorare şi-ţi pun apă la rădăcină şi te înviorez pentru ca să poţi, pentru ca să crezi în Mine că sunt cu grija de tine, tată, şi pentru ca să pot Eu cu duhul cuvântului Meu peste pământ. “ (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28 mai 2009)

Liderii pucioşi se îmbărbătează însă singuri şi se îndeamnă la răbdare, ca să treacă mai uşor peste strâmtorarea şi furtuna adusă de “duhul cel rău”, adică de dezertarea “ruşinoasă” a celor nemulţumiţi şi neliniştiţi:

“ Duhul cel rău, care nu poate îndura lucrarea Mea de peste tine, şi pe tine, o, iată, bate acum cu strâmtorare peste lucrarea Mea, din vreme în vreme bate, căci neascultarea celor ce s-au dat Mie în vremea cuvântului Meu de azi aduce furtună peste mersul Meu cel greu, aduce strâmtorare şi jale, durere şi îngrijorare, dar fericiţi sunteţi voi dacă răbdaţi cu credinţă, fiilor, căci omul nemulţumit şi neliniştit nu ştie ce face, şi trebuie să răbdăm, tată.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28 mai 2009)

Paradoxal, Atotputernicul de la Pucioasa e depăşit de situaţie şi se plânge că nu-i poate ocroti cu nimic pe copiii lui cei necăjiţi, “proorocii” Mihaela şi Nicuşiţă, care trebuie să sufere în tăcere, ascunzându-şi lacrimile şiroind pe obrăjori, ca nu cumva să-i vadă slugile şi femeile de serviciu cât sunt ei de slabi în umilinţă, şi ca să nu-i fie greu “poporului cel mic”; mic, dar mare, căci e alcătuit din “cei mulţi, care sunt în curţile pucioşeşti slujitori şi îngrijitori”:

“ O, copii care Mă sprijiniţi ca să vin cuvânt la poporul Meu de ieri şi de azi şi la omul care ia de la voi cuvântul Meu! O, tată, suferiţi în tăcere, tată, ca să nu-i fie greu poporului Meu cel mic de la suferinţa voastră aşa de grea de dus. Ascundeţi-vă lacrimile în taină şi faceţi din durerea cea de peste voi nădejde pentru cei mulţi, care sunt în curţile Mele slujitori şi îngrijitori, şi pentru cei care se strâng să ia viaţă din viaţa cuvântului Meu când Eu vin cuvânt în sărbători. N-am cum să vă mai şterg lacrima, tată. Staţi mai deoparte cu ea,[...] Eu nu vă pot feri de lovituri, fiindcă ele umblă acum cu multul, şi de peste tot se năpustesc peste voi, şi pe furiş lucrează ele înspre voi, dar aplecaţi-vă capul şi fiţi mari cu răbdarea, că durerea voastră e mare şi apasă nemilos peste puterea cu care o purtaţi.[...] O, tată, cine vrea să-Mi clatine de pe cale cu Mine poporul Eu nu-i pot sta în cale, cum n-am putut nici după plecarea trâmbiţei Mele Verginica să stau în calea celor răzvrătiţi,...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28 mai 2009)