Citat:
|
În prealabil postat de Va_iubesc
Citat:
|
În prealabil postat de Juli
Eu personal, refuz mancarea de dulce, evident, politicos. In Postul Mare (sau unul din cele 4) mi se pare o tradare fata de Iisus Hristos sa mananc de dulce pentru a nu necaji pe cineva.
In afara postului, miercuri si vineri, de exemplu, daca e ziua cuiva drag, nu refuz pentru a nu mahni persoana respectiva (ori mi se face pofta de tort...:p).
|
Juli draga, pai de ce in Postul Mare ti se pare ca e tradare fata de Hristos sa nu postesti, iar vinerea sau miercurea in cursul anului nu mai ti se pare tot asa? Eu, ca sa nu se mahneasca omul, nu mananc din tort si alte preparate de dulce, dar ii spun ca un pahar de apa sau un mar sau un suc (sau ce vad ca are pe acolo de post) nu refuz. In felul asta omul e multumit ca am luat ceva. Un pahar de apa are oricine. Iar, daca Dumnezeu ii misca inima, vine apoi si te intreaba de ce postesti si altadata te cauta sa mai discuti cu el/ea, sa-i dai o carte de rugaciuni, o Biblie, un sfat, etc...si astfel Dumnezeu il aduce pe om spre El prin tine...indiferent de pacatele tale, pentru Dumnezeu nu conteaza daca vrea sa faca din tine un vas ales.
Juli, legat de plecarea pe munte in post, problema noastra nu e sa iesim sau nu in evidenta, ci sa fim noi ceea ce suntem. Evident, nu o sa dai sfoara-n tara ca tu postesti, dar o sa poati manca si de post...numai sa vrei. Si poate vei mai gasi o persoana sa fie ca tine si sa va coalizati. Problema care se pune e a mersului pe munte in post. Una e sa mergi cu un grup cu care va rugati impreuna, discutati, mergeti la biserica, aveti preocupari spirituale comune, si alta e sa mergi cu niste necunoscuti. Eu daca as fi in locul tau, nu m-as duce...desi mi-e dor de Carpatii nostri. Dar decizia evident ca e a ta.
Elena |
In legatura cu mancarea de dulce (dupa cum nu toate regulile functioneaza la toti fel), mi se intampla sa "ma mandresc" pentru ca postesc, de aceea mai incalc postul, si pentru smerenie (nu se intampla des sa fie ziua cuiva drag, nu am multi prieteni). Puteti sa ma certati ca ma manderesc (imi prinde bine), insa de patima asta greu ne vindecam unii, iar eu, dupa cum am mai spus sunt la inceput.
Fiind la inceput, evident, nu am nici prieteni cu care sa coalizez in post sau rugaciune, dar nici la cei vechi nu pot sa renunt (asta ar fi iarasi mandrie, ca nu sunt mai buna cu nimic decat ei, ba din contra, pur si simplu de mine s-a milostivit Domnul si mi-a deschis inima). Asa ca o sa ma duc cu ei la munte (vad eu cum le "explic" ca am numai orez la mine si pate de soia:))
Ascet nu pot sa fiu, asa ca o iau "catinel", fara sa exagerez cu nimic. (Pomenesc des de mandrie, pentru ca "ma sperie" Patericele, diavolul asta doboara pe cei mai tari, ce sa zic de mine)