Istorioara relatata de OmuBun o stiu si eu. Era vorba despre trei pustnici care locuiau pe o insula si, nestiind sa se roage, spuneau asa: ,,Noi trei, Voi Trei, miluiti-ne pe noi." Spunand astfel, ei se rugau , de fapt, Preasfintei Treimi, deci respectau dogma in felul lor. Un episcop viziteaza insula cu scopul de a propovadui crestinismul acolo. Ii invata ,,Tatal nostru", convins ca face o fapta foarte buna, dar ei, nestiind sa scrie, uita rugaciunea.

Atunci, unul dintre pustnici alearga pe mare sa-l ajunga pe episcopul care se indeparta cu barca spre corabie din largul marii, ca sa-i ceara sa-i repete rugaciunea. Cata smerenie! Ajunsese la masuri inalte si alerga pe mare pentru a afla inca o rugaciune. In ceasta istorioara, se evidentiaza puterea rugaciunii inimii. Episcopul, cand l-a vazut ca alearga pe mare ca Iisus, i-a spus sa se roage in continuare cum s-a rugat si pana acum, ca ii este de ajuns. Deci rugaciunea inimii este rugaciune intre rugaciuni.

De curand am ascultat o marturie audio a parintelui Sofian si asa am inteles mai bine mesajul Acatistului Rugul Aprins, care este dedicat si acestei rugaciuni.