[mariamargareta]

Şi acest “Cuvânt”, ocazionat de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, se ocupă cu precădere de criza fără precedent din sânul sectei pucioşeşti după “dezertarea” principalilor sfetnici ai liderilor pucioşi, prelungind ofensiva mediatică împotriva celor care au avut curajul revoltei deschise împotriva hegemoniei acestor lideri. Degringolada lor este atât de pronunţată, încât frazele sunt adesea incoerente. Spre exemplu, chiar de la început pucioşii amestecă în aceeaşi frază optimismul imprudent şi dezordonat, care creează sentimentul uşuratic al biruinţei depline (“vom răzbi toate neputinţele”), împletindu-l strâns cu angoasa înfrângerii colective (“dar, nu care cumva să ne lăsăm biruiţi !!”):

“O, grea Mi s-a făcut coborârea cuvântului Meu cel din zilele acestea! Binecuvântarea Mea însă răzbeşte prin toate neputinţele care se aşează în calea Mea şi a ta, dar să nu ne lăsăm biruiţi, tată.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

Nu numai cei care au dezertat deja, ci şi alţi adepţi au ajuns la disperare sub jugul liderilor pucioşi. Ei sunt acuzaţi însă de răutate şi iubire de sine, pentru că nu-i mai pot suporta pe stăpânii lor aşa cum sunt ei, cu incoerenţele, cu nemulţumirile şi cu hachiţele lor:

“...căci iată ce aud! Aud pe creştinul şovăielnic cum spune: „Nu mai pot, nu mai pot să rabd!“. Acest cuvânt greu vine de la neiubire, vine de la răutate, de la iubirea de sine vine, şi omul se suportă pe sine, iar pe altul nu. O, cum să aibă răbdare cel ce nu iubeşte?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)
Singurul lucru care-i mai ţine pe loc pe aceşti disperaţi ai soartei este nădejdea că, poate, poate, acest “Cuvânt” ar putea fi totuşi de la Dumnezeu, şi că odată şi odată va veni şi împlinirea lui cea îndelung făgăduită care va aduce mult-aşteptata pace pe pământ. Fără acest “Cuvânt din cer”, fără această înşelăciune colosală şi imposibil de verificat decât cu trecerea timpului, şi care încă le ţine pucioşilor trează speranţa, de mult s-ar fi risipit totul la Noul Ierusalim:

“O, Eu n-aş mai avea popor dacă nu l-aş hrăni mereu cu slava cuvântului Meu! O, vai celui fără de învăţătură din cer peste el! Om fără Dumnezeu este un aşa om. Feriţi-vă, voi, cei ce beţi de la Mine, feriţi-vă de nepăsare, [...] Vă învăţ neclătinarea, tată.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

Pentru a fi mai bine controlaţi în gândurile cele mai ascunse şi în nemulţumirile cele mai apăsătoare, liderii pucioşi îi îndeamnă pe adepţi să se spovedească la ei cât mai des cu putinţă, ca astfel să-şi mărturisescă nemulţumirile chiar în urechile celor care le provoacă:

“ În orice greşale aţi cădea, îndreptaţi-vă prin pocăinţă şi chemaţi numele Domnului ca să vă mântuiţi. Nu staţi în voi cu bube ascunse, ci vindecaţi-vă de ele, şi aşa se face mântuirea peste cei ce poartă numele Meu chemându-Mă să-i izbăvesc de sub vină,...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

Cei ce au dezertat de la Pucioasa din invidie şi nestatornicie s-au făcut defăimători ai stăpânilor lor, prin însuşi gestul lor de răzvrătire publică :

“ Dar iată, lucrarea Mea de azi este biciuită, este lovită de duhul cel rău, care se încuibează în omul cel nestatornic cu credinţa şi cu inima, dar Eu, Domnul, caut să-Mi cruţ de cădere calea Mea spre om. Mai e puţin, puţin timp, şi voi birui cu slavă cu această cale a Mea de azi, dar până atunci calea cuvântului Meu e bulgărită pe faţă şi pe ascuns, şi sunt biciuiţi cu duşmănie cei cu care Mă port de la Tatăl la om. Duhul invidiei se face duhul necredinţei în om, iar necredinţa întăreşte răutatea omului şi îi aspreşte faţa şi inima şi limba şi lucrarea, dar Eu vă învăţ pe voi, cei ce Mă daţi cuvânt oamenilor, vă învăţ, tată, să vă feriţi de lovituri, să fugiţi de cuvintele cele pline de răutate ale celor ce atât de murdar vă lovesc, iar pe Mine să nu Mă lăsaţi jos,...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

Cei chemaţi, care au venit din afară “la izvor” ca simpatizanţi ai Noului Ierusalim, sunt învăţaţi să nu întrebe, să nu iscodească, să nu ispitească, ci să rabde şi să asculte necondiţionat de cei care ţin frâiele “lucrării” şi să asculte grăirea în limbi a Duhului de la Pucioasa:

“O, popor strâns la izvorul cuvântului Meu, o, fiilor, luaţi Duh Sfânt, căci e bine cu El, şi nu e bine cu duhul vostru! Limbile Duhului Sfânt să se descopere vouă prin cuvântul Meu de peste voi! O, nu vă încercaţi cu amestecarea limbilor, căci Domnul trebuie urmat, nu ispitit! Nu fiţi întrebători de greutăţile prin care trec cei pe care Eu Îmi port şi Îmi ocrotesc coborârea cuvântului Meu cel pentru voi, ci fiţi credincioşi şi răbdători şi plângeţi cu Mine,[...] Feriţi-vă de iscodire şi îmbrăcaţi-vă în iubire.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

Chiar dacă “dezertorii” au părăsit grădinile Pucioasei, tot au mai rămas destui nemulţumiţi printre cei care n-au avut tăria să plece cu cei ce au ales libertatea. Aceştia sunt numiţi “lupi cu colţi” şi trebuie urmăriţi şi vegheaţi din umbră, căci nemulţumirea lor nu va putea fi ţinută în frâu la nesfîrşit. Paza trebuie întărită zi şi noapte de către slujitori, iar aceştia trebuie să fie ochi şi urechi, ca liderii pucioşi să poată dormi liniştiţi în paturile lor:

“Începeţi veghe mai multă, mai trează, căci între voi sunt dintre cei care se fac lupi cu colţi, şi Mă doare că nu le place să fie oi până la sfârşit, ci le place să muşte şi să latre şi să împrăştie nelinişte, tată. Întăriţi veghea la hotare, căci s-a dat la o parte această veghe, şi nu este bine aşa. Puneţi înapoi orânduielile date de Mine vouă! Fiţi străjeri curaţi cu inima, iar cine nu are inima curată să nu fie între cei de strajă, ci să stea ei străjuiţi dacă vor să stea. Eu am spus: "Privegheaţi!", dar omul necredincios vă spune: „Nu privegheaţi!“, căci se vrea liber, şi vrea ca nimeni să nu ştie ce face el, şi iată, aşa iese din planul Meu cel ce lucrează aşa. Dar celor ascultători le spun Eu, Domnul, să vegheze ziua şi noaptea rând pe rând, şi niciodată numai unul să vegheze, ci să vegheze cu orânduială, căci locurile Mele cu voi sunt veghea Mea peste pământ, şi stau sfinţii şi îngerii de veghe aici pentru tot pământul, şi sunt plini de ochi. Aşa să fiţi şi voi pentru locurile Mele cu voi şi pentru mersul Meu cuvânt peste pământ, fiilor. Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

De asemenea, printre cei stătători ai Noului Ierusalim încă mai sunt strecuraţi necredincioşi care se fac vânzători, care spionează şi apoi dezvăluie în afară la “duşmani” toate neregulile ce se săvârşesc înăuntru, atentând astfel la bunul renume al obştii pucioase:

“O, poporul Meu, hrăneşte-te frate pe frate cu Duhul Sfânt, şi altfel de cuvânt să nu fie între voi, iar cei ce iscodesc ca să dea la duşmani, să nu mai aibă de lucru, ci să dea de Duhul Sfânt lucrător în voi şi între voi, fiilor. [...] să-Mi fii credincios, tată, şi să-l înveţi pe cel ce iscodeşte să se lase spre înviere ca să nu piară prin duhul rău, ci să se deştepte prin pocăinţă şi prin umilinţă, căci aşa se face învierea. Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

De aceea, Dumnezeul Pucioasei rămâne un Dumnezeu îndurerat, căci de peste cincizeci de ani lucrează în zadar şi nu reuşeşte să facă din poporul Lui ceea ce Şi-ar fi dorit, căci “lucrarea” mereu se macină pe sine nu dinafară, ci dinăuntrul ei, şi aşa se loveşte şi se risipeşte:

“ O, simţiţi-Mi durerea, tată! Fiţi credincioşi faţă de durerile Mele, căci lucrarea cuvântului Meu este mereu biciuită, mereu lovită, mereu sub cruce grea încă de la începutul ei. “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)