[anna21]

Si acum o parere personala, ia-o ca atare, ca s-ar putea sa gresesc.
Cand mi-a bagat el un cutit in piept (metafora), am fost revoltata: de ce mi se intampla mie asta? cum, de ce? eu sunt atat de grozava, perfecta si nu am gresit niciodata nimic! Mi-am deplans indelung soarta de femeie perfecta ranita.
In timp am ajuns sa rationez ca ceea ce mi s-a intamplat nu este decat urmarea fireasca a pacatelor mele. Dar astea sunt lucruri pe care le gandesc.. NU le simt. In adancul inimii tot nedreptatita ma simt.
Si mai departe ma gandesc ca toata durerea se va sfarsi cand eu voi accepta cu toata inima ca merit ceea ce mi se intampla (nu am gresit fata de el, ci fata de Dumnezeu, la asta ma refer!)

Poate gresesc, dar asta cred.


In cazul tau, tu nu ai ascultat de duhovnic. Nu pare mare lucru, dar este destul de serios.
Poate ca aceasta iti este lectia. Nu stiu.
Intoarce-te la duhovnic.


Daca te gandesti ca esti pedepsita prea aspru.. gandeste din nou.
Ma uit in jur: unul este grav bolnav, altul are copilul bolnav, altul este betiv etc.. Fiecare are cate un necaz.
Iar cel care nu are necazuri desi traieste cum il taie capul.. poate ca l-a lasat Dumnezeu in mintea/voia lui, iar pedeapsa mai mare nu concep (nu-mi amintesc cine spunea ca voia mea proprie este iadul; altfel spus, doar facand voia lui Dumnezeu ajungi unde trebuie).