[Traditie1]

Lepadarea de sine înseamna lepadarea de voia proprie pentru a face voia lui Dumnezeu.

Restaurarea chipului lui Dumnezeu înseamna restaurarea persoanei. Parintele arhimandrit Sofronie spune ca omul e potential persoana, dar în mod natural se manifesta ca individ, individul fiind opusul persoanei. Persoana e caracterizata de trairea neegoista, altruista, pentru ceilalti, în comunitate cu ceilalti iar individul îsi urmareste propriile scopuri.

Deci cele doua, renuntarea la voia proprie si restaurarea chipului lui Dumnezeu sunt cam acelasi lucru, dar restaurarea se refera mai mult la starea psihologica care survine în urma vietii neegoiste, adica la ceea ce devenim, ce suntem nu la ceea ce facem.


Lepadarea de sine cere la un moment dat si renuntarea la rationamentele produse din proprie initiativa. Aceasta poate parea pentru unii o depersonalizare dar ea afecteaza doar personalitatea adaugata, o manifestare de suprafata a eului, o structura bazata pe patimi, care ne înlantuie si ne duce la autodistrugere. Lepadarea de sine e benefica în doua moduri:

1. conserva puterile sufletesti ale omului prin înlaturarea eului fals, de suprafata care în timp devine o povara (vedem la unii batrâni ca sunt prizonierii gândurilor, ca ajung din pricina gândurilor la o uitare, pierdere de sine)

2. ne pastreaza placuti lui Dumnezeu. Fata de un om care îsi traieste viata Dumnezeu îsi raceste treptat dragostea.