[ory]

Zaharia...am inteles destul de bine aluziile.
Asadar, te rog, du-te la manastire, daca " inima ta este la...monahism ", si pe urma mai discutam, asa, gratios cum iti permiti sa faci tu si sa judeci, poate ca mult mai aspru decat o fac cei " plini de ura ", dupa cum ii numesti.
Si iarasi ajung la vorbele lui Eminescu ; " e usor a scrie versuri, cand nimic nu ai a spune ! "...cam asta fac multi, mai ales cand este vorba de calugarie.
O spun de un milion de ori, nu este vorba de esec, nu este vorba de trecut, nu este vorba de experiente proprii...ci de un fapt in sine, real, care daca ramane acoperit prin minciuna de elogiile voastre mistice, va continua sa sufere in tacere si sa nu aiba prea mult de-a face cu Dumnezeu, invocandu-se in mod nedrept acelasi Dumnezeu, in meschinaria umana.
Cat despre domnisoarele " nonconformiste " care au trait in manastire, in loc sa le judeci, cred ca ar trebui, mai degraba , sa aprofundezi situatia si sa-ti pui un semn de intrebare, sa te intristeze, nu cumva comportamentul lor reprezinta si o latura a ignorantei cu care sunt tratate cand stau in manastire, a lipsei de educatiei, a varstei mult prea imature sub care imbratiseaza viata monahala, a unei supuneri irationale care nu tine cont absolut deloc de trasatura individuala si nici de cele psihologice firesti ale omului. Nu cumva aceasta latura negativa reprezinta in sine un putregai mult mai profund al vietii de manastire care prezinta in sine destule erori, erori care in zilele noastre ies in evidenta mai usor, fiindca ne-am dezvoltat mai bine latura intelectuala.
Din pacate, multe persoane care parasesc viata monahala, si sunt intr-un procent de peste 30 % in ultimii doua zeci de ani, nu mai prezinta acea credinta care odinioara le-au insufletit intr-atat fiinta, incat sa fie gata de atata sacrificiu .Ele sunt, oricum de admirat, pentru tendinta initiala de a se dedica intru totul Lui Dumnezeu .
In loc sa fie ajutate intr-o oarecare masura sa se reintegreze in societate, sa se reintegreze in educatia scolara pe care au intrerupt-o, in loc sa fie ajutati sa se reintegreze intr-un loc de munca, intr-o familie, aceste persoane sunt huiduite si respinse...cat de crestineasca vi se pare aceasta atitudine ? Si, cum ramane cu faptul ca numai Dumnezeu este in masura sa le judece , iar omul are datoria sa le sprijine .
Si stiti de ce ajung sa nu le mai pese ? Datorita asupririi firii lor cu acele legi obtuze ca ; " este pacat sa pleci ", " esti ratacit daca pleci ", " esti un nimeni "...astfel, in loc sa se teama si sa-si intareasca credinta, sfarsesc prin a se deznadajdui si se simti cu adevarat pierduti, a se comporta ca niste rataciti, precum sunt considerati. Si aceasta, nu datorita credintei celor ce altadata i-au calauzit, ci mai degraba a ignorantei acestora, care nu doresc sa faca nici un fel de concesiune in virtutea iubirii si a sprijinului aproapelui, fiindca, in realitate nu le pasa de acest aproape a lor.
Toata lumea stie sa judece de suprafata, insa toata eroarea sta in insasi doctrina acelei vieti, care tinde sa se departeze de atasamentul fata de om, sub pretextul atasamentului de legi si canoane, invaluite mai degraba intr-o ideologie egoista care se simte vrednica de a asupri si judeca si chinui omul..."pentru Dumnezeu " .
Toata lumea stie sa judece de suprafata, chiar si cei care fac parte din aceasta viata, fiindca sunt neputinciosi, nu pot sa aprofundeze trasaturile in asa masura incat sa-si asume toate influientele si lucrurile negative care determina un om sa-si piarda credinta de odinioara .
Nu traim singuri pe pamant, nici in cadrul social si nici in cel monahal...astfel ca suntem raspunzatori, in primul rand pentru educatia celor din jur, pentru formarea lor ca oameni pentru oameni si pentru Dumnezeu.
Buba este mult mai adanca, iar aparentele atat de subiective.
Daca, chiar il iubim pe Dumnezeu, trebuie sa ne pese, trebuie sa ne pese de om mai presus de orice . Trebuie sa iubim adevarul prin aceasta dragoste fata de om. Suntem direct responsabili de cei care stau in manastire, de cei care pleaca din manastire...suntem responsabili fata de oamenii din jur , pentru ca intr-un fel sau altul ne influientam reciproc.
Chiar vi se pare ca un calugar care a ramas in manastire si care judeca si huiduieste pe cel care a plecat din manastire, este mai placut inaintea Lui Dumnezeu, decat cel care a plecat, doar pentru faptul ca a ramas acolo ?
Eu nu cred, tocmai pentru ca Dumnezeu judeca inima omului si nu haina, Dumnezeu nu voieste jertfa ci duh umilit....
Imi pare nespus de rau pentru raceala si rigiditatea cu care s-a imbracat Cuvantul Domnului , impotriva insasi Legii Acestuia, a iubirii fata de semeni. Cea mai primitiva, cea mai habotnica si cea mai fara sens, cea mai ilogica teorie in ceea ce priveste plecarea din manastire este ca ; " daca pleci din manastire Il parasesti pe Dumnezeu ! " O mare inselare asupra careia nu exista dubiu in ceea ce priveste lipsa discernamantului crestinesc . Dumnezeu salasluieste , mai cu precadere, in inima omului, iar acolo poate fi vadit cel mai bine, si tot acolo poate cunoaste Dumnezeu totul . Insa, daca nu credem acestea, inseamna ca, de fapt, NU CREDEM !
N-o sa intelegeti niciodata, NU EXISTA IUBIRE FATA DE DUMNEZEU, FARA IUBIRE FATA DE APROAPELE !