Constantin Noica
"Singurătatea absolută? O concep câteodată așa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan.
Ești atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te miști; dar ești departe și de orice punct fix în spațiu.
Ești undeva, între o stație și alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situații, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le lași în stații, le pierzi între stații, le uiți în spații, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur..."
|