Fii multumita, Ory, ca ai convins pe cineva. Pe mine NU, desi am inteles ce spui. Un caz particular nu poate fi generalizat asupra intregii lumi manastiresti.

Iata ce spune Sf. Ignatie Briancianinov:
"Atunci cand ne intemeiem viata pe poruncile Evangheliei, trebuie sa alegem ca loc de sedere o manastire cat se poate de indepartata de ispita. Noi suntem slabi si raniti de pacat. O ocazie de cadere, care se gaseste sub ochii nostri, sau f aproape de noi, va gasi fara indoiala o complicitate in firea noastra corupta de pacat si va lasa o urma in noi. Aceasta urma poate in primul moment sa treaca neobservata, dar dupa ce creste si devine puternica, incepe sa ne domine si ne poate duce pana la marginea prapastiei. Uneori impresia lasata de o ispita actioneaza extrem de repede nelasandu-l, sa zicem asa, pe cel ispitit sa-si vina in fire: intr-un moment i se intuneca mintea, dispozitiile inimii se schimba, calugarul este aruncat din cadere in cadere."

Din cate se vede propria fire cazuta este poarta de intrare a pacatului.
Altfel, daca consideram ca pericolul se afla numai in afara noastra, ar trebui sa nu iesim din casa, pentru ca microbi exista peste tot si putem fi contaminati cu toate bolile. Dar stiut este ca omul este dotat cu un sistem imunitar, care il apara.
In mod asemenator avem si alt "sistem imunitar", care ne apara de ispite, precum si mijloace ajutatoare: frica de Dumnezeu, Ingerul Pazitor, duhovnicul, canoanele, rugaciunile, cartile ortodoxe si judecata proprie.
De aceea nu mi se pare corect sa acuzam pe ceilalti de propriile caderi, in loc sa cautam vina in noi.

Accept cele spuse de tine, Cristian, dar doar ca parere personala.