Citat:
În prealabil postat de Florin-Ionut
Cum se impaca aceste frumoase citate din Sfintii Parinti cu povestile de speriat babele citate din Parintele Cleopa? Unde sunt viermii care intra prin gura si ies prin urechi? Unde este focul cel negru de miliarde de grade care arde si nu mistuie? Unde e tartarul inghetat?...
Eu asta incerc sa clarific: este chinul iadului o suferinta fizica sau spirituala? Sunt metafore cuvintele Mantuitorului sau nu? Si daca sunt, ce inseamna e fapt?
Adica eu intreb patru preoti, de la profesori universitari pana la doctoranzi in Teologie si toti imi confirma ca iadul este o suferinta vesnica de natura spirituala, dar eu trebuie sa inghit povestile horror imaginate de strabunicii nostri? S-avem pardon, domnilor.
|
Aceasta discutie imi aduce aminte de ceea ce spunea Parintele Staniloae: suferinta este cu atat mai mare cu cat e conectata la o forta spirituala mai mare. Cu alte cuvinte, suferinta lui Hristos a fost maxima nu din cauza torturilor, ci din cauza faptului ca aceste torturi au fost traite de o Fiinta cu spiritualitate infinita (tot parintele spunea ca suferinta a reverberat pana in adancurile Sfintei Treimi).
Cum omul nu este nici pur material nici pur duhovnicesc, personal inclin sa cred ca chinurile spirituale se mainifesta si prin suferinta fizica, la fel cum torturile lui Hristos au fost resimtite mai ales spiritual.