Citat:
În prealabil postat de ory
Si nu numai, ...mai ales cand faci toate acestea la o varsta tanara dominata de atatea dorinte, simturi si hormoni....
Sa mai continui ?
...cand ai sa cari mortar la roaba pana ce mainile ti se desfac singure fiindca nu mai au nici un strop de forta, cand ai sa adormi cu lopata de ranit balegar in mana si din picioare, de atata oboseala, atunci cand manaci prune cu mamaliga rece dupa o zi de prasit in piatra, atunci cand esti scuipata in fata si batuta pana ce nu te mai poti ridica de jos fara ajutor...
Iar acestea sunt lucrurile frumoase care se pot intampla, fiindca chiar le poti dedica Domnului...pe cele cu adevarat urate nu le mai pomenesc.
Intotdeauna am crezut ca ceea ce supune si are tendinta de-a obosi si infrange trupul, sunt binecuvantari...dar cele care ucid sufletul, principiile si moralitatea...alea sunt cele mai grave.
|
Ory ,ce scrii tu aici imi aminteste de interviul luat maicii Agapia in revista Atitudini nr.7.
Maica Agapia este sora parintelui Proclu.
Pai maica Agapia a plecat la 15 ani la manastire si pentru ca nu avea zestre(mama nu a vrut sa ii dea nimic) a muncit asa cum spui tu si a mancat fasole fiarta chiar si de sfintele Paste ,pentru ca maicutele care le tineau erau doua ardelence neomenoase.
Citeste interviul si vei vedea ca si ea impreuna cu alte tinere asa au trait .
Ea a dorit sa plece la manastire ,desi mama o voia la gospodarie ,acasa.
Cine ii slujeste lui Hristos cu dragoste nu mai simte greutatea vietii in manastire.
Noi nu condamnam si nu judecam pe aceia care au plecat ,mai devreme cineva (par.George) a explicat care sunt treptele tunderii in monahism.