Citat:
În prealabil postat de andreicozia
Doamne Anca, daca toti candidatii la calugarie gindesc la fel de academic ca tine nu-i de mirare ca dupa cel mult o luna fug de acolo ca din pusca fara sa se mai uite inapoi si cu credinta zdrobita!.
Lumina lui Hristos este prezenta intradevar dar pe linga ea exista asa cum zice si Florentina si o multitudine de palme, batai, sicanari de tot felul, ca ...chipurile, nu te conformezi, invidie, nereguli, exemple de imoralitate si gindire si actiune pur lumeasca...acolo sa te tii! Eu , la fel ca si ea, nu vorbesc din auzite sau din MANUALUL CALUGARULUI PERFECT!!..poate nu am stat cit a stat ea dar am petrecut multe veri pe acolo...
|
L-am intrebat si eu pe duhovnicul meu despre calugarie. Este preot calugar inca din tinerete (acum are 45 de ani). L-am intrebat ce raspuns sa-i dau unei doamne care vrea sa se calugareasca pentru ca suporta tot mai greu micile mizerii ale colegilor de la birou (barfa, multul zgomot pentru nimic, invidia nemotivata etc.) si vrea sa se retraga la liniste.
Mi-a zambit vizibil amuzat si mi-a spus: acolo, la servici, ea are de-a face cu o ploaie de pietricele. Insa la manastire nu cad pietricele ci STANCI!
Apoi mi-a dat exemple de oameni care erau f buni credinciosi ca mireni, dar care au luat hotararea sa se calugareasca pentru a fi mai aproape de Hristos. Si n-au facut fata vietii de manastire. S-au smintit de ce au vazut, trait, simtit acolo. Unii chiar au renuntat si la credinta!
Au cazut sub forta stancilor.
Asa ca trebuie multa luare aminte cand iei o astfel de decizie: daca esti pregatit sa induri orice, dar absolut ORICE de dragul lui Hristos, atunci du-te. Dar trebuie sa ai o vointa de fier si o rabdare de otel plus armele calugarului: rugaciune neincetata, credinta nestramutata, dragoste revarsata.