[elizabeta]

În prealabil postat de Fani71

Frumos spus. Oare cum putem ajunge sa traim asta si concret, in viata noastra? Uneori e greu. Este greu si cand nu avem necazuri mari sa simtim acea miere.
Ma gandesc la parabla fiului ratacitor. Fiul cel mare ramane cu Tatal, si atunci cand ii reproseaza ca a taiat vitelul gras pentru fratele sau, ii spune ca lui nici macar un ied nu i-a dat sa petreaca cu prietenii. Insa Tatal ii raspunde: Fiule, tot ce este al meu este al tau. Va dati seama? Putea sa-i ceara orice, avea orice, iar el nu i-a cerut, n-a acut decat sa indeplineasca poruncile si sa devina acru.
Sa dea Dumnezeu sa nu devenim si noi crestinii asa, sa nu mai stim nici sa ne bucuram de viata cu Dumnezeu, sa batem toba pe porunci si acuzatii ale fratelui mai mic.
Poate ca trebuie mai intai sa invatam sa transformam in miere viata obisnuita, sa cerem Tatalui sa ne dea iezi, si dupa asta ne va fi mai usor si cu necazurile.

Foarte bun comentariu!!! Subscriu