[ory]

Pana la 25 de ani m-am impartasit aproape in fiecare post.....apoi am fost oprita nelimitat, nelimitat pana s-au facut 9 ani de zile si tot nu am dreptul de-a ma impartasi. Aceasta in viziunea duhovnicilor calugari pe care, de altfel i-am avut mereu.
Acum, insa, am fost la un preot de mir caruia i-am marturisit totul, inclusiv motivele pentru care sunt oprita . Acesta mi-a facut dezlegare, mi-a citit pentru dezlegare si mi-a spus sa ma impartasesc .
Fapt pe care nu l-am indeplinit, am reticiente care, simt ca deja nu mai tin de vrednicie sau nevrednicie, ci de o confuzie si de o obisnuinta ajunsa la rangul de delasare. Datorita delasarii si a constiintei ca nu voi mai primi Sf. Impartasanie mult si bine, uneori nici nu am mai tinut postul...stiu, nu este o scuza, dar nu am fost incurajata in vre-un fel sa primesc macar agiazma mare, bine-nteles, nu doar in cele 8 zile ale Bobotezei. Se poate instala, intr-un mod subtil, deznadejdea.
Cunosc randuiala Bisericii, cunosc Sf. Canoane...dar imi cunosc si lumea in care traiesc, astfel uneori multe legi ce tin de biserica mi se par controversate, duhovnici cu opinii controversate . M-am zapacit si astfel am incercat sa-mi formez propria lume spirituala in masura in care reusesc sa o adaptez si sa o echilibrez intr-un mod benefic.
Nu stiu ce sa fac, daca m-as intoarce la duhovnicul calugar, as fi oprita in continuare de la Sf. Impartasanie...., astfel se intelege ca m-am spovedit la preotul de mir fara blagoslovenia acestuia.
Trebuie sa plec departe si ma gandesc ca as dori sa ma Impartasesc, mai ales dupa atata timp. Ma asteapta un zbor foarte lung. Nu stiu....
Poate ca ma simt mult prea nevrednica, astfel incat am depasit aria aceasta de piosenie, fiindca uneori imi doresc sa ma Impartasesc si ma simt nedreptatita fata de o restrictie atat de severa. Un amalgam de sentimente.
Duc o viata absolut normala , o casnicie fireasca...