[andorueca]

Fratilor intru Hristossimt nevoia de a fi incurajat de voi caci sunt mort printre vii.Am savarsit pacatul masturbarii dinainte de varsta pubertatii si nu mi-am dat seama ce periculos este si uraciune e in fata Lui Dumnezeu.Acum din mila Lui Dumnezeu am ajuns varsta de 22 de ani,dar nu mai sunt bun de nimic.Am fost pe la o gramada de psihologi ,psihiatri si pe la spitale de psihiatrie si m-au imbuibat cu pastile care mai de care mai puternice pentru psihic,evident care ma amorteau si nu puteam sa-mi dau seama de realitate.Si astfela am continuat pacatul in nebunia mea desi am citit biblia si am primit educatie religioasa de la parinti,si am crescut in biserica.acum 3 saptamani am renuntat la pastile si la doctori si dupa sfatul unor oameni de incredere am facut primul pas si am mers la biserica.In viata din afara bisericii stateam chircit de frica si bantuit de duhuri necurate,fara ca sa le pot controla,dar luand pastile,nu eram foarte constient de ce se intampla cu mine.Dar cand am intrat in biserica ma aprindeam de pofta trupeasca fata de toate femeile care le vedeam si chiar si fata de barbati,chiar daca nu am facut nici sex nici sodomie.tot in biserica duhurile necurate ma chinuie mult mai mult ca in societate si tin sa precizez ca nu sunt posedat,nu urlu ci privesc totul cu patima si cu pofta trupeasca incat duc in ispita pe toti cei care stau langa mine si mai ales pe preoti,incat cu greu ma apropii de parintele duhovnic pentru ca il duc in ispita cu aprinderea spre desfranare care o am aproape continuu.Mintea mi-e plina de ganduri spurcate care ma deznadajduiesc si ma trag cu forta mare afara din biserica.sunt ca un drac pe pamant.am luptat cateva saptamani cu pacatul masturbarii si mergand la biserica si facand eforturi supraomenesti de a sta in biserica m-am simtit un pic mai bine.Mintea imi este foarte obosita si slabita si chinuita de ganduri spurcate si hulitoare.din mila Lui Dumnezeu s-a apropiat cineva de mine si mi-a zis sa incerc sa deschid ochii si sa nu ma mai lupt cu gandurile mele pentru ca o sa dau in schizofrenie.astfel m-a intarit cuvantul omului aceluia si am reusit sa vad frumusetea naturii lui Dumnezeu,dar ispitele sub forma aprinderii spre desfranare veneau tot timpul cand vedeam vreo femeie,dar incercam sa ma concentrez la natura si la frumusetea creatiei lui Dumnezeu.Astazi nu am mai reusit sa deschid ochii sa vad frumusetile din jurul meu si mi s-a intunecat mintea intr-atat incat simteam o presiune mare de tot in cap care nu ma lasa sa ies din mine insumi ca sa comunic cu ceilalti oameni si desi puteam sa vad cu ochii eram orb cu sufletul si aveam numai ganduri tampite.nu mai reuseam sa ies din carapacea in care m-am inchis de-alungul a atatia ani.Azi am cazut in pacatul malahiei de patru ori,si m-am gandit ca s-a razbunat pe mine necuratul pentru ca am indraznit sa ma debarasez de el.Mi-e frica,ma simt tot aprins in continuare de desfranare desi,repet m-am satisfacut de 4 ori.Mi-e frica sa ies din casa pentru ca sunt ispita pentru toata lumea,sunt uraciune in fata lumii.Cei pacatosi cu greu iti dai seama ce pacate ar putea avea cand ii vezi pe strada,dar eu merg pe strada aprins de desfranare si se fereste toata lumea de mine si eu ma chinui si scrasnesc din dinti sa nu ma napustec asupra vreounei copile ,sau femei.sunt in ioadul cel mai de jos,am nevoie de sfaturile voastre de crestini intru Hristos.Eu stiu ca singura scapare e corabia,adica biserica dar nu mai indraznesc sa intru acolo pentru sminteala care o fac si sunt ocarat de lume.nu mai suport iadul asta si stiu ca alta scapare nu am decat de am ispasi pedeapsa,adica sa fiu uraciune in fata lumii pana cand Dumnezeu se va milostivi spre mine.dar mi-e frica sa mai ies din casa,e iadul pe pamant.