Ma gandesc la un lucru important. N-am fost niciodata multumit de cei care mi-au acordat iubirea lor, insa i-au urat pe altii. Mi s-a parut mereu o contradictie extraordinara intre cele doua stari. Era o pendulare intre daruire si falsitate.
Cred ca nu poti iubi cu adevarat pe cineva decat atunci cand ai ganduri curate fata de toti oamenii, indiferent de starea lor. Asta nu inseamna sa fii irealist, insa inseamna sa fii bun, sa depasesti realitate prin credinta, prin slujirea binelui, deci prin cultivarea gandurilor bune.
Vi s-a intamplat asa ceva?
|