[tricesimusseptimus]

În prealabil postat de ovidiu-s

Imi pare rău, eu nu îmi amintesc să îmi fi explicat nici dvs, nici vasinec/litanu/mariann, aceste versete. Poate că am uitat eu. Dar ştiu sigur că obligaţia dvs ca "creştin" adventist este aceiaşi care o spune Biblia: de a vă smeri şi de a explica Adevărul.

Compasiunea creştină faţă de scurta dvs. memorie mă obligă într-adevăr să încerc din nou o explicaţie, însă asupra unui singur pasaj despre care am pomenit doar o singură dată:

În prealabil postat de ovidiu-s

4 Regi 13.21 (sau 2 Imp.13.21-biblia sectantilor) “Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei.CĂZÂND ACELA, S-A ATINS DE OASELE LUI ELISEI ŞI A ÎNVIAT ŞI S-A SCULAT PE PICIOARELE SALE”.
Puteau oasele unui sfânt decedat să facă minuni dacă sufletul acelui sfânt nu mai exista?

Minunea făcută de oasele lui Elisei este răspunsul lui Dumnezeu la atitudinea batjocoritoare a contemporanilor. Nu este nici o urmă de cult a moaştelor acolo ori vreo fantomă de-a lui Elisei. Totul se petrece în grabă, intervine panica generată de invadatori, mortul s-a atins de oasele lui Elisei din întâmplare, miracolul nu se datorează credinţei nimănui, fiindcă niciunul din cei prezenţi nu se aşteptaseră la aşa-ceva. Ceea ce este însă mai interesant, şi pentru mine este normal, minunea nu este exploatată altfel decât menţionată ca o notă de subsol într-o cronică naţională. Nu s-a fixat locul acela ca loc sacru, de pelerinaj, nu s-a construit acolo un mic templu, nu au fost transportate oasele profetului prin toată ţara, nu s-au închinat la ele, nu le-au pupat, etc.

Dacă eram în locul lor (!), îmi aduceam şi eu morţii să se atingă de Elisei. Aş fi cumpărat toate grotele mortuare din zonă, ca să mă asigur că am monopol asupra profetului şi că nimeni nu ia o aşchie din oasele lui, pentru concurenţă. Ar fi fost o mare afacere, şi ca evreu m-aş fi priceput de minune. S-ar fi format cozi până în India... că doar toţi oamenii mor şi ar dori să trăiască şi după. Dar n-a fost nimic de acest gen. La drept vorbind, dacă puterea de viaţă ar fi fost în oasele bunului profet, întrebarea este de ce n-a înviat el însuşi? Sau, mai degrabă, de ce s-a îmbolnăvit şi de ce a murit? Şi de ce a trebuit îngropat, aşa cum se face cu orice cadavru al oricărei fiinţe de carne? Nu se spune că oasele îi erau parfumate, diferite de ale altora. Când Iisus vorbeşte despre religia fariseilor, le reproşează tocmai preocuparea pentru mormintele profeţilor, în timp ce ei suceau învăţăturile lor (Mat. 23:29-32; Luca 11:47-48), iar oasele morţilor, fără distincţie, Iisus le numeşte ca orice evreu: „oase spurcate”:

Matei 23:27 „Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de toată spurcăciunea.” (conf. Lev. 22:4)