146. Competiție acerbă între Antihriștii care vin cu norii(X)
146. Competiție acerbă între Antihriștii care vin cu norii: “Hristosul Pucioasei” are un concurent redutabil în persoana lui “Messia reîncarnat în România”
-- urmare --
MIH: Da. Deci. Înnn... Biblia Indiei, de exemplu, mi-amintesc acum de Bhagavad Gita – cuvântul Domnului dacă ați citit atunci știți despre ce e vorba, dacă nu, v-o recomand, să citiți toate sfintele scripturi, nu trebuie să ne limităm la una singură, în Bhagavad Gita – cuvântul Domnului ... ăăă... Khrișna, o încarnare divină, o încarnare din India – a opta încarnare a lui Iisus, cum se spune, spune așa: că de fiecare dată când legea morală decade, un avatar, un trimis al cerului vine pe pământ. Și se încarnează în perioada de trecere de la o eră la alta. Și tot acolo, în Biblia aceasta, sfintele scripturi ale indienilor, Bhagavad Gita, se spune că încarnările Domnului în materie sunt nenumărate. Deci e vorba de avatari, e vorba de încarnări divine. Și dacă au fost mai mult sau mai puțin publice, mai mult sau mai puțin cunoscute, este irelevant. Deci nu este vorba de câte reîncarnări am avut, este vorba de mesajele pe care le trimit. Nu Eu sunt important ca om, ca personaj, ci mesajul pe care îl transmit. Și mesajul este să revenim la natural, la Dumnezeu, la simplitate, la suflet, la credință și la intuiție. Deci mesajul este important, nu mesagerul.
CN: Sunt mulți...
MIH: Cei care... și scuze, adaug ceva, cei care au participat la cursurile Mele, prin clarviziune au putut să vizualizeze în total aproximativ și Mie Mi s-a revelat ăă... aproximativ patruzeci de încarnări trecute(Notă: Cum rămâne cu Bhagavad Gita , care spune că “încarnările Domnului în materie sunt nenumărate”? “Nenumărate” înseamnă “aproximativ patruzeci”?) în care să știți că nu a fost numai ... ceva de genul Iisus de acum 2000 de ani. Adică am fost samurai, am tăiat și spintecat pentru dreptate, pentru onoare, pentru pricipiile japonezilor de atunci, am fost pustnic și am tratat pe oameni cu leacuri băbești, cu plante medicinale, cu rugăciune, am fost și păstor, am fost și rege, am fost și luptător, deci am avut... aproximativ Îmi cunosc 40 de reîncarnări trecute în care am fost numai bărbat, dar nu au fost toate asemănătoare nici în interior nici în exterior.
CN: O secundă te întrerup, iată un mesaj... hai să spunem... un mesaj care merită citit. “Sunt un băiat de 16 ani, tatăl meu are diabet, vreau să spun o rugăciune acum și Te rog să mă ajuți.”
MIH: Sigur!
CN: Avem mai mulți de altfel, cei care ne-au trimis mesaje, care ne spun de rudele bolnave, și...
MIH: Tratamentele...
CN:... vor un... poate nu neapărat un miracol, vor o întâlnire, vor un dialog.
MIH: Tratamentele și vindecările... ăăhă... se fac gratuit, pentru că harul nu se vinde și nu se cumpără, și depind de Dumnezeu, de cel Care transmite această lumină a Duhului Sfânt, și de acel om care cere. Deci de credința acelui om. Și... tratamentele le fac ăă... cel mai ușor prin ăăă.... prin fotografie. Eu fac tratamente miercurea și duminica.(Notă: Iar își face reclamă, acum pentru vindecări paranormale! Băiatul de 16 ani va trebui deci să mai aștepte până duminica viitoare, și să vină la cabinetul de paramedic al lui Mihăilă cu poza tatălui său, cel bolnav de diabet) Deci dacă intră pe internet șiii... caută saitul în care vorbesc despre Carte, (Notă: Iar reclama cărții!) tot acolo o să găsească șiii... pagina din sait unde vorbesc despre tratamente și cum au loc și ce trebuie să facă. Și diabetul, și orice altă boală, paralizie, diabet, absolut orice altă boală se poate... se poate vindeca, chiar și din prima ședință am avut cazuri care s-au tratat de paralizie, o doamnă din Sibiu, de exemplu, sau... ăă... persoane care au scăpat de cangrenă, de operație, în câteva ore de... de rugăciune, și, inițial M-au sunat plângând de disperare să Mă rog să le iasă bine operația, deci să fie amputat cu bine piciorul, ăhă... și după câteva ore de rugăciune M-au sunat să-Mi spună că piciorul este perfect sănătos și nici nu mai știe care picior era bolnav și care era sănătos (Notă: Asta da, minciună gogonată! ori e a lui Mihăilă, ori e a celor de la Ploiești – caz în care Messia-MIH cel Atotștiutor s-a lăsat păcălit și prostit de bunăvoie) – o persoană din Ploiești. Deci vindecările au loc datorită credinței oamenilor.
CN: E ultima dată când te întrerup, dragi prieteni, publicitate, revenim pentru câteva minute de final.(Notă: Surpriză! este reprodus același clip cu Reîncornatul Mihăilă reîncarnat în Piața Unirii, uitându-se în sus și vorbind cu norii și îndemnându-i să citească cartea lui autobiografică! Adică, se subînțelege că mai întâi trebuie s-o cumpere, și abia după aceea...)
MIH: “Eu sunt acum aici. Reîncarnat în România. Am revenit, la fel de simplu și modest, ca în urmă cu 2000 de ani. Cei cu inima deschisă Mă vor recunoaște. Citește cartea Mea autobiografică și vei găsi răspunsuri la întrebările tale.”
CN: Stimați telespectatori, am revenit în dialog cu dumneavoastră, mai avem doar câteva minute, foarte puține minute de altfel până la final. Mulți telespectatori ne-au întrebat de ce n-am adus în această seară un preot ca să fie o discuție... cum să spun...
MIH: În contradictoriu, sau de ce?
CN: O discuție în contradictoriu, da, hai să-i spunem așa.
MIH: În primul rând că preoții sunt dogmatici șiii... au impresia că ei cunosc Biblia ca și acum 2000 de ani dar ei o cunosc în litera legii și nu în trăire, nu în suflet. Deci dacă un om nu-L cunoaște pe Dumnezeu nu poate fi numit preot. Și conform Bibliei sunt preoți doar cei care sunt mântuiți,(Notă: Nu scrie în Biblie așa ceva! asta e o aberație) deci doar cei care-L cunosc pe Dumnezeu, Cei care fac vindecări miraculoase, cei care fac exorcizări, da? și care nu fac asta ca un simplu serviciu, și într-adevăr ca o slujbă divină. Și sunt, foarte puțini preoți cu har, într-adevăr, pe care Eu îi recunosc, da? însă din păcate... ăăă... ei nu vor să fie persoane publice, nuuu... sunt interesați deee... de aceastăăă... ieșire pe ecran să zic așa.
|