[ovidiu-s]

Păi ce faci domnule Tricesimusseptimus? Te apuci să povesteşti cu cuvintele tale pasajul respectiv? Asta li se cere copiilor de clasa a treia.

În prealabil postat de tricesimusseptimus

Minunea făcută de oasele lui Elisei este răspunsul lui Dumnezeu la atitudinea batjocoritoare a contemporanilor. Nu este nici o urmă de cult a moaştelor acolo ori vreo fantomă de-a lui Elisei. Totul se petrece în grabă, intervine panica generată de invadatori, mortul s-a atins de oasele lui Elisei din întâmplare, miracolul nu se datorează credinţei nimănui, fiindcă niciunul din cei prezenţi nu se aşteptaseră la aşa-ceva. Ceea ce este însă mai interesant, şi pentru mine este normal, minunea nu este exploatată altfel decât menţionată ca o notă de subsol într-o cronică naţională. Nu s-a fixat locul acela ca loc sacru, de pelerinaj, nu s-a construit acolo un mic templu, nu au fost transportate oasele profetului prin toată ţara, nu s-au închinat la ele, nu le-au pupat, etc....
Când Iisus vorbeşte despre religia fariseilor, le reproşează tocmai preocuparea pentru mormintele profeţilor, în timp ce ei suceau învăţăturile lor (Mat. 23:29-32; Luca 11:47-48), iar oasele morţilor, fără distincţie, Iisus le numeşte ca orice evreu: „oase spurcate”:

Matei 23:27 „Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de toată spurcăciunea.” (conf. Lev. 22:4)

da, dar nu spune să nu ne preocupăm de grija pentru cei răposaţi. De fapt mormintele adventiştilor tăi sunt la fel de bine îngrijite, chiar mai bine îngrijite (sunteţi în medie mai înstăriţi), decât ale altora.

Grija şi respectul pentru cei decedaţi a existat întotdeauna şi în timpul VT şi în Noul Testament

3 Impăraţi 13.30-31 "Şi i-a pus trupul lui într-un mormânt al său şi l-a plâns, zicând: "Vai, vai, fratele meu!" 31.Iar după ce l-a înmormântat, a zis el fiilor săi: "Când eu voi muri, să mă înmormântaţi şi pe mine tot în mormântul în care este înmormântat omul lui Dumnezeu; să puneţi oasele mele lângă oasele lui"

ca să nu mai vorbim de faptul că femeile mironosiţe s-au dus la mormântul lui Isus în prima zi a săptămânii ca să ţină o datină locală, întâlnită frecvent în Orientul Antic, datină ce nu este nicăieri cerută în Biblie: Aceea de a îngriji şi unge cu miresme şi miruri, trupul unui mort. În acest fel îşi exprimau oamenii acelor vremuri, dragostea faţă de cel decedat. Acest aspect e atestat de toate cele 4 evanghelii.


În fine, iarăşi deviem de la subiect, intrebarea mea era cu totul alta şi se referea la existenţa sau inexistenţa sufletului după moartea trupului.
Reiau citatul:

4 Regi 13.21 (sau 2 Imp.13.21-biblia sectantilor) “Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei.CĂZÂND ACELA, S-A ATINS DE OASELE LUI ELISEI ŞI A ÎNVIAT ŞI S-A SCULAT PE PICIOARELE SALE”.

Puteau oasele unui sfânt decedat să facă minuni dacă sufletul acelui sfânt nu mai exista?
Asta era întrebarea.
De ce a ales Dumnezeu să facă minuni prin rămăşiţele pământeşti ale unui om, dacă sufletul acelui bărbat nu mai exista şi erau nişte rămăşite la fel ca ale oricărui om sau animal care a trăit cândva pe pământ?