Citat:
În prealabil postat de tricesimusseptimus
Noi nu avem cultul morților (acesta e diferit de "grija și respectul pentru cei decedați").
|
Adică, ce inseamna una? Ce inseamna alta in viziunea voastra?
Mai departe.
Intrebare, referitoare la subiectul aflat in discutie, adică faptul că adventiștii neagă viața sufletului după moarte:
Citat:
În prealabil postat de ovidiu-s
4 Regi 13.21 (sau 2 Imp.13.21-biblia sectantilor) “Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete și, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei.CĂZÂND ACELA, S-A ATINS DE OASELE LUI ELISEI ȘI A ÎNVIAT ȘI S-A SCULAT PE PICIOARELE SALE”.
Puteau oasele unui sfânt decedat să facă minuni dacă sufletul acelui sfânt nu mai exista?
|
Iată unde s-a ajuns.

Răspuns adventist:
Citat:
În prealabil postat de tricesimusseptimus
Dumnezeu poate face minuni și prin intermediul lucrurilor "însuflețite" și prin cele neînsuflețite. El poate face chiar pietrele să strige. Aceasta nu are absolut nici o legătură cu pretinsa viață a sufletului în moarte. Este doar o jalnică încercare de acreditare a unui cult păgân: cultul moaștelor.
|
Si totusi explicatia du ati dat-o, ci ați deviat la cultul moaștelor.
De ce a ales Dumnezeu să facă minuni prin rămășițele pământești ale unui om (lucruri- cum le spuneti dvs), dacă sufletul acelui bărbat nu mai exista și erau niște rămășite la fel ca ale oricărui om sau animal care a trăit cândva pe pământ? Asta era întrebarea.