Citat:
În prealabil postat de elizabeta
Copila draga, traumele nu dispar asa, cu una cu doua. Si din experienta pot sa-ti spun ca e mai bine nu atat sa te lupti cu ele, ci mai degraba sa le ... accepti, ca parte a trecutului tau. Si asta pentru ca, printr-o iconomie pe care noi nu o putem intelege pe deplin, ele ti-au transformat sufletul, care acum e mult mai sensibil la suferintele altora. Incredinteaza-te cu totul Iubirii fara margini a lui Dumnezeu si lasa-L pe El sa-ti conduca viata. Iarta-l pe tatal tau din toata inima. Casatoreste-te cu baiatul asta, daca simti ca te iubeste intr-adevar si incercati sa aveti copii. Sunt sigura ca o sa fii o mamica splendida!
|
Elizabeta, asa este..asta simt si eu, ca vor disparea cu greu..dar cred ca bunul Dumnezeu va face in asa fel incat candva ele sa devina doar simple amintiri ce nu vor iesi la iveala decat extrem, extrem de rar.
Cat despre casatorie, intr-adevar ar fi timpul...sper sa pot face pasul asta...Este dificil, nu prea sunt de niciunele..ptr un pas atat de mare. Probabil ca asta ar fi totodata si scaparea mea, abia atunci s-ar inchide ranile...ar interveni uitarea...Dar cand vad atatea lipsuri..unde sa pornesti la drumul fara nimic????
Mamica mea ...ea ce va face? Ma voi ruga sa aibe bunul Dumnezeu grija de ea..cu siguranta va avea...!
Cat despre cum voi fi ca mamica...cu siguranta iubitoare si alaturi de copii mei.
Multumesc inca odata pentru vorbele bune! Doamne ajuta!