Cine sunt eu?Daca as spune ca n-am tipat in viata mea,as minti,ar fi o absurditate,daca as spune ca nu cunosc sentimentul dispretului atunci m-as considera duh si nu om,daca as marturisi ca indeplinesc o viata pura de crestin si ca incerc sa-i consider pe semenii mei adevaratii frati intru Domnul,atunci as fi o ipocrita...Si din nefericire nu sunt o astfel de crestina dar,din fericire nu sunt nici o ipocrita.
Deci,inainte de toate incerc sa fiu cu picioarele pe pamant,destul de realista si astfel sa judec lucrurile inconjuratoare in asa maniera incat sa fiu constienta de diversitatea factorilor care le poate determina.Nu sunt o fire optimista,asta a fost si problema vietii mele,insa lupt ca sa fac fata acestei trasaturi.De cand ma stiu eu lacrimile mi-au izvorat din ochi la orisice neputinta,siroaie,siroaie de lasitati cristaline izvorate dintr-un suflet mult prea sensibil.Pe de alta parte,insa,am invatat sa bat si cu pumnul in masa atunci cand viata mi-a fost supusa la nedreptati sfruntate.Imi este tare greu sa iau decizii,sunt cam nehotarata,insa in ciuda acestui fapt venerez echilibrul si n-as putea sa traiesc fara el,sau macar fara tendinta de-al adopta.Sunt o visatoare si o sentimentala incurabila,cred ca viata este un mare dar,un ocean nesfarsit de mistere vrednice de explorat,iar Creatorul ei o Divinitate de nedescris,si fara margini de intelepciune,un Creator care nu-si merita statutul de fauritor marginalizat de-atatea si-atatea legi imfime pur omenesti.
Imi place ca religia sa joace rolul odihnitor si datator de sperante in viata,nicidecum acela de condamnator si stramtorat de prejudecati.
Detest cu durere prostia si consider ca aceasta reprezinta cel mai periculos si mai nefast lucru in univers,si aceasta a facut cele mai mari ravagii lumii.Nu exista om pe pamant,indiferent cat rau mi-ar face,cu care sa refuz categoric a mai vorbi,consider lumea prea mica si firea omeneasca prea firava si incerta pentru a ne considera intangibili si inabordabili,chiar si pentru a ne apara.
|