|
În prealabil postat de vsovi
sarutul, cat si poarta sarutului de Brancusi, sunt inceputuri ale unei relatzii... Dar cat de dureros este sa afli ca iubita a fost sarutata de altcineva? E groaznic. Iar daca sotzia a fost sarutata, atunci durerea capata accente tragi-comice, show tv, dezastru. Oricum sarutul poate sa fie nevinovat, diabolic, libidinos, placut, curat, de complezentza, din interes, parintesc, sau altele... Intre indragostitzii care ajung sa se sarute, desi sunt liberi si nimeni nu-i opreshte, si nici nu cred ca greshesc, dar daca se saruta, daca au aceasta putere sa se sarute, inseamna ca nu mai sunt chiar asha de indragostitzi, fiindca acele sentimente platonice si reale nu suporta apropierea, nici macar a buzelor ci doar adorarea desavarshita... iar daca se intampla ca buzele unui partener, din intamplare si din neputintza de a mai rezista, ajunge sa fure totusi o sarutare, atunci se lasa brusc o atmosfera frivola si imbujoratoare care coplesheste orice putintza si orice gand ascuns, cazand amandoi in atmosfera minunata a credintzei ca defapt nu s-a intamplat nimci si gestul neobservat nici n-a existat...
Cine n-a trait aceasta stare de timiditate adolescentina atat de neobservata? Poi da, timizii sunt indragostitzii pe care-i invidiezi si-i gaseshtei mereu ushor stupizi, si nu sunt defapt asha cum ii consideri, nu ei...
|