[mariamargareta]

- urmare -

O, poporul Meu, adu-Mi, tată, aminte de făgăduinţele Mele (Notă : “Dumnezeul” Pucioasei îşi recunoaşte sincer unele limite: cu memoria stă cam prost) pentru cer nou şi pentru pământ nou şi ţine-ţi gândul în ele, tată, ca să se facă ele, căci ele trebuie să se arate cu multul din loc în loc pe pământ, după cum scrie în Scripturi! (Notă : În Scripturi scrie, într-adevăr, că va fi cer nou şi pământ nou, dar efectul acestei transformări cosmice va fi necondiţionat, simultan şi universal. Or, liderii pucioşi proclamă un necesar efort de concentrare în gândire a oamenilor “aleşi” care alcătuiesc “poporul pucios”, efort care ar aduce cerul cel nou şi pământul cel nou din loc în loc şi din când în când)
O, ce frumos e locul verde şi plin de flori faţă de locul uscat şi sec de viaţă din pricina sărăciei de pe el! O, omule, nu poţi, tată, să culegi roade de pe nici un loc dacă locul nu este lucrat! O, nu se poate de-a gata roade, tată, ci trebuie să lucrezi ca să te bucuri, (Notă : Aşadar, nu numai fericirea, ci şi bucuria este un lucru bun şi de dorit pentru om! Vom vedea însă că nu pentru mult timp) şi trebuie să lucrezi Mie ca să te fac Eu bogat apoi în cele ce rămân, fiule. Mi-e milă când te văd cât trudeşti ca să ai, (Notă : Aici se încurajează, insidios, lenea) şi Mi-e milă că trudeşti la cele ce nu rămân. (Notă : Aici se căinează şi se descurajează lucrul omului pentru cele care, până la urmă, se usucă şi pier) O, trezeşte-te la glasul Meu care te cheamă să lucrezi lui Dumnezeu pe pământ şi să faci din uscat verde, aşa cum Eu lucrez şi fac! O, aşa cum te bucuri de un pom pe care-l sădeşti şi îl îngrijeşti (Notă : Aici dimpotrivă, se încurajează lucrul omului pentru cele care, până la urmă, se usucă şi pier) ca să crească frumos şi să rodească apoi, tot aşa să te bucuri să lucrezi şi pentru viaţa Mea în om, tată, şi să începi cu viaţa ta, şi apoi s-o împarţi pe ea spre folosul multora aşa cum o împart Eu pe a Mea, ca să te bucuri apoi, tată, de lucrarea ta, (Notă : Din nou se afirmă că bucuria este un lucru bun şi de dorit pentru om! Vom vedea însă că nu pentru mult timp, căci fericirea şi bucuria vor fi înlocuite îndată cu idealuri total diferite: cu întristarea şi cu durerea) de lucrarea care rămâne înaintea Mea şi a ta, fiule.
Am duhul aprins ca să învăţ omul în ziua aceasta, căci M-a aprins de iubire iubirea celor ce au venit azi la izvorul Meu de cuvânt, (Notă : Pucioşii încă mai atrag prozeliţi la Pucioasa, pe care-i încântă cu balivernele lor. Ca să-i şocheze cu “minunea” că Însuşi Dumnezeu le vorbeşte, liderii pucioşi le recită, special pentru ei, câte un fragment de “cuvânt din cer”) iubire aprinsă în ei, şi cu care ei ştiu să-şi hrănească credinţa cea plină de dor.(Notă : În “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 19 august 2009 se afirma cu totul altceva, şi anume că nu iubirea hrăneşte credinţa, ci credinţa hrăneşte iubirea, căreia îi este rădăcină:“O, fiilor, credinţa este dragostea din om, căci ea este rădăcina din care răsare mai întâi nădejdea şi apoi fructul acestora, dragostea.” Aceasta este o nouă verigă în lanţul inconsecvenţelor doctrinare pucioşeşti)
Mi-a fost drag duhul lor cel plin de fior de dor şi cuvântul lor ca focul aprins înaintea Mea şi a ta, iar tu ai simţit alin durerilor de peste tine (Notă : Deci durerile sunt ceva rău, iar alinul lor este binevenit) poporul Meu de la izvor. I-ai învăţat pe ei bucuria durerii, tată (Notă : Deci, durerile sunt ceva bun, care aduce bucurie) căci bucuria ta e durerea, fiule durut (Notă : Se proclamă aici o filosofie nouă, tipic pucioşească: “durerea este bucurie şi bucuria este durere”) Fie ca durerea ta să nască fii mulţi, ca rod al lucrării Mele cu tine, ca să-ţi aduc Eu bucurie pentru rodul tău înaintea Mea. (Notă : Aici se proferează un blestem, drapat într-o aparenţă de binecuvântare: Cu cât se vor înmulţi fii durerii, adică prozeliţii sectei de la Pucioasa, şi cu cât vor fi ei mai îndureraţi şi mai disperaţi, cu atât va creşte bucuria malefică a liderilor lor pentru roadele învăţăturii lor, care proclamă suferinţa ca pe o virtute) O, în dureri vom naşte fii mulţi, fiule poporul Meu, căci durerile au fost cele mai ziditoare în toate vremile în cei ce au lucrat în via Mea plângând pe cale şi suferind dinspre miazănoapte, dinspre muntele necredinţei de pe pământ, munte sub care zac atâtea suflete, atâţia oameni fără de lumină, fără de credinţă pe pământ.(Notă : Adevăratul Hristos promite însă la Apocalipsa 7,17 şi 21,4 cu totul alteva celor care-L ascultă şi-L urmează pe El: ştergerea suferinţelor şi a lacrimilor de pe tot pământul: “Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.[...] Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut.” Diferenţa de mesaj dintre Adevăratul Hristos pe care-L anunţă Biblia şi Hristosul mincinos pe care-l construiesc, din cuvinte meşteşugite, liderii antihrişti de la Pucioasa este evidentă).