Pai, curat, complet, cu pocainta, cu hotarare de a nu repeta pacatele marturisite...
Poate nu va aduceti aminte prima spovedanie (cea de maturitate), eu mi-o aduc aminte perfect, pentru ca nu a fost foarte demult...
Dupa spovedanie m-am simtit "mai usoara", am plecat de la Biserica plutind parca, nu cred sa ma fi simtit vreodata mai usurata si chiar mai fericita decat atunci. Parca am simtit o bucatica din curatia unui copil, mi-am simtit trupul si mai ales sufletul "zburdand". Acum ma simt la fel, chiar daca imi mai iau cate "o lectie de smerenie" (e tare buna, mai ales cand in fruntea listei sta, cam totdeauna, mandria or slava desarta). Cam asta e folosul meu...
Plus ca fiecare spovedanie este o noua lectie de pocainta, cu fiecare mai fac cate un pas mic in urcusul greu al crestinismului si ma aduce mai aproape de Sfantul Trup si Sange...
Doamne ajuta!
|