[Marimira]

Râvnind la renumele Bisericii, de deţinătoare a revelaţiei despre Dumnezeu, la începutul secolului XX, duşmanii Bisericii au iniţiat o campanie amplă de infiltrare a oamenilor proprii pe cele mai înalte trepte ierarhice bisericeşti pentru a putea înlocui învăţătura dumnezeiască cu filozofii omeneşti. Una dintre cele mai importante personalităţi implicate în această campanie este patriarhul mason al Constantinopolului, Meletie Metaxakis. El a convocat Congresul pan-ortodox de la Constantinopol din 1923, ce a reprezentat fisura iniţială în zidul canonic al Bisericii Ortodoxe, fisură ce s-a adâncit dramatic în următoarele decenii.

Dintotdeauna, duşmanii Bisericii au căutat să-şi atribuie caracterul legitim al Bisericii, de a deţine şi propovădui revelaţia despre Dumnezeu

Creştinismul a dăruit lumii adevărata imagine despre Dumnezeu, păstrată, ca o comoară nepreţuită, de instituţia dumnezeiesco-umană care este Biserica. În jurul acesteia, Sfinţii Părinţi au construit, din canoane, rânduieli şi aşezăminte, un zid de neclintit, menit să apere învăţătura dumnezeiască de atacurile şi influenţele ideologiilor păgâne sau eretice şi să o păstreze nealterată.

De-a lungul secolelor, nu puţini au fost cei care au luptat împotriva învăţăturii Bisericii, considerând, din motive subiective, că aceasta nu reflectă adevărul, sau este învechită, sau imaginea lor despre Dumnezeu este superioară etc. Ei s-au străduit să înlocuiască revelaţia dumnezeiască cu propria învăţătură şi filozofie omenească, încercând să răpească caracterul de veridicitate şi universalitate ale primeia pentru a-l atribui celei din urmă. Toţi aceştia, fie ei păgâni sau eretici, s-au lovit, în tentativele lor, de zidul de neclintit al canoanelor şi rânduielilor bisericeşti şi, cu timpul, au înţeles că pentru a putea ajunge la comoara Bisericii este nevoie, mai întâi, să creeze fisuri în acest zid.

Ulterior, către sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, după multe încercări nereuşite de a pătrunde în inima Bisericii şi a-şi însuşi comoara acesteia, ei au realizat că lupta dusă din afara zidurilor Bisericii nu are sorţi de izbândă. Prin urmare, au pus la punct strategii şi au iniţiat o campanie amplă de acaparare a poziţiilor celor mai înalte din Biserică.

Circumstanţele le-au devenit favorabile la începutul secolului XX, când societatea omenească a traversat o perioadă de preschimbări profunde la nivel ideologic. Pe de-o parte, progresele deosebite ale ştiinţei şi tehnicii au condus la modificări în gândirea omului, care au dat naştere la noi curente filozofice. Încrederea în forţele omului şi în puterea lui crescândă de a rezolva diverse probleme concrete, dar şi abstracte, fără ajutorul vădit al lui Dumnezeu, au determinat o îndepărtare a filozofiei de perspectiva creştină. Pe de altă parte, expansiunea religiilor şi filozofiilor orientale către lumea occidentală, ca şi explozia ocultismului, a contribuit la umbrirea şi chiar eclipsarea mentalităţii tipic ortodoxe.