[mariamargareta]

151. Încă un “Cuvânt” ascuns de liderii pucioşi (IV)

- urmare -

Grăiesc vouă cuvânt de dor, căci dorul din voi se face dor pe pământ şi în cer. Vă aştept cu răbdare şi cu dor să vă faceţi asemenea mie înaintea Fiului meu, Care vine să-Şi facă mireasă şi să o împodobească slăvit. Daţi putere dorului în voi, căci dorul este puterea care caută în om după Domnul, caută căutând şi dorind cu dor, şi Fiul meu Iisus Hristos trăieşte în om şi este viu şi Se naşte în om dor, dor şi iar dor, şi aceasta este partea care nu se va lua de la voi, şi fericiţi sunt şi vor fi cei care-şi aleg partea cea bună, partea care nu se va lua de la ei, dorul de Dumnezeu şi căutarea după El cu lacrimi şi cu dor, ca Maria, sora Martei, fiica cea care s-a ales pentru partea cea bună şi care nu s-a mai luat de la ea, căci de cine dorul se leagă, acela nu mai poate altfel trăi, şi este mereu viu, şi în trezie şi în somn mereu viu este.
O inimioare pline de sângele iubirii de Dumnezeu, dorul din voi vă va învăţa toate, şi din Domnul va lua şi vă va vesti vouă, căci izvorul Lui curge şi se deschide tot mai mult, şi stăvilarele lui cad şi curge râul vieţii şi face limpezi inima şi mintea omului credincios şi îl face pe el fiu al Tatălui ceresc, precum Fiul meu Iisus Hristos este, şi este Cel dintâi între mulţi fraţi, precum este scris despre El. Vă binecuvintează Domnul credinţa şi iubirea, pe care voi să le lăsaţi în mâna Lui, ca El să le aşeze în voi mereu zidire nouă, (Notă : Aluzie subtilă la “zidirea ce veche”, adică la Marian şi Victoria Zidaru, care recent s-au dezis definitiv de liderii pucioşi, fiind înlocuiţi cu alţi naivi, mai proaspeţi şi mai entuziaşti, chemaţi să fie “noii zidari”, ceruţi de “vremea de acum”) aşa cum vremea de acum cere, iar temelia acestora este dorul, care-I face casă în voi Fiului Meu Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Pe aripi de înger v-am purtat spre izvor pentru ziua mea de serbare, şi tot aşa spre ale voastre înapoi, până ce ale Domnului vor fi toate ale voastre, (Notă : Aluzie fină la alegerea radicală care stă în faţa noilor veniţi, simpatizanţii chemaţi astăzi la serbare. Acum se vor întoarce înapoi la casele lor, plini de dor pentru cele văzute şi auzite, dar nu pentru multă vreme: doar până se vor hotărî să-şi vândă toată agoniseala, case şi alte bunuri care le “alină” existenţa dar îi şi “însărcinează” cu griji, şi apoi, liberi şi uşori, să vină şi să aşeze la picioarele “proorocilor” pucioşi contravaloarea bunurilor înstrăinate, şi să se pună şi ei la dispoziţia lor. Şi aşa, “toate ale lor“ vor deveni “ale Domnului”, mai precis ale liderilor pucioşi, care le vor administra ei cum ştiu ei mai bine în numele Lui) toate câte vă alină sau vă însărcinează pe voi.
Fiţi cu inimi pline de înţelepciune de sus pentru felul cum Îl împărţiţi pe Fiul meu. Ajutaţi prin statura voastră cea dinăuntru şi cea din afară să creadă omul prin acestea în Domnul şi Dumnezeul vostru, să poată să creadă în voi. (Notă : O mărturisire cât se poate de clară: “Dumnezeul” pucioşilor nu este al tuturor, ci este un Dumnezeu privat, “al lor” numai. Dacă alţii vor crede în “proprietarii” acestui Dumnezeu, aşa şi numai aşa vor crede şi în acest Dumnezeu al lor) Daţi oamenilor daruri ca la nuntă şi spuneţi cum spune omul la nuntă pentru miri când le dă darul mirilor; daţi oamenilor daruri sfinte, credinţă şi iubire, şi spuneţi aşa: “de la noi puţin, iar de la Domnul mult”, ca să vadă omul umilinţa, şi mult va lucra peste om umilinţa din voi, lucrare de folos pentru frumuseţea omului cea de sus din cer. Sfiala cea sfântă în voi are în lucrarea ei curajul sfinţeniei, prin care biruieşte lumea cel ce iubeşte pe Dumnezeu cu credinţă ziditoare în el. Aveţi grijă de iubirea din voi, numai Domnului s-o daţi, numai Lui, iar omul să aibă de la voi din roadele ei. (Notă : O răstălmăcire cât se poate de gravă a mesajului biblic despre iubire. Pucioşii pretind că întreaga iubire a credinciosului trebuie să se reverse spre Dumnezeu pe care nu-L vede, iar semenului său, pe care-l vede, să-i dea nu iubire – pentru că nu i-a mai rămas nici o picătură disponibilă – ci ceva neprecizat, ascuns în sintagma “din roadele ei”. Biserica Ortodoxă învaţă invers: Dumnezeu cel nevăzut nu poate fi iubit în mod abstract, ci în mod concret, prin iubirea semenului care se vede. Despre această puruncă, Hristos cel Adevărat spune aşa, prin evanghelistul Matei la cap.25, v.45: “El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.” Pucioşii aruncă odată cu zoaiele din albie şi pruncul pe care s-au străduit să-l spele) Aceasta este lucrarea iubirii de Dumnezeu în om. Numai dorul de Dumnezeu să locuiască în voi mereu, şi el să vă fie sarea vieţii, plăcerea vieţii în voi. (Notă : Pucioşii încearcă să se justifice faţă de cei din afară de ce au renunţat la sare în alimentaţie: pentru simplul fapt că Mihaela o considera una din plăcerile vieţii) Rugăciunea să vă fie lină ca apa susurândă şi cristalină de izvor blând în cursul lui, căci zbuciumul în rugăciune îl dovedeşte pe om nemulţumit şi nesătul, şi este semeţie nemulţumirea, şi omul nu cunoaşte faţa acestui păcat. Caldă mi-a fost rugăciunea şi lină mi-a fost în toate durerile vieţii, căci viaţa mea a fost numai Dumnezeu şi durerea Lui în mine, şi dulce I-am purtat durerea şi nu cu zbucium (Notă : Durerea pare a fi aici ceva bun, liniştit şi dulce) I-am purtat-o, căci smerenia mea pentru Domnul a fost fără de seamăn între oameni şi n-am voit să vreau şi să pot mai mult sau mai puţin ca Domnul meu pe calea vieţii mele, fiindcă eu de la El şi pentru El am venit pe pământ, şi tot omul poate să-şi dea viaţa Domnului ca să fie ca a mea apoi, de folos înaintea Lui, numai să aibă omul milă de Domnul aşa cum am avut eu, aşa cum eu am lucrat-o pe ea înaintea Sa. Iubiţi învăţătura Fiului meu, că iată izvorul Său, care prin izvorârea lui curge şi cheamă omul în barca de salvare! Izvorul plânge, şi aceasta înseamnă izvorârea sa şi plânge şi cântă curgând prin susurul său lin şi învaţă pe toţi dreptatea a toate.