[Marimira]

Această derivă spre materialism, cauzată de progresul ştiinţei, şi spre o spiritualitate îndoielnică a îndreptat atenţia omului spre noi orizonturi şi a abătut-o, în mare măsură, de la perspectiva Bisericii asupra lumii şi omului. În ţările ortodoxe, clasele superioare, printre care şi cea intelectuală, mai vulnerabile, au adoptat destul de rapid noile curente de gândire, care s-au înrădăcinat adânc în mentalitatea lor, înţelegerea rolului şi însemnătăţii Bisericii devenind profund alterată de noul sistem de valori. În plus, cercurile bisericeşti ortodoxe, deja influenţate de gândirea teologică apuseană, au fost infestate cu ideile ecumenismului protestant de sorginte masonică, care începuse să se dezvolte în acea perioadă.

Enciclicele din 1902 şi 1920 ale Patriarhiei Constantinopolului sunt primele documente oficiale în care apar germenii unei învăţături străine de cea a Bisericii

Primul document ortodox oficial în care încep să se strecoare ideile ecumenismului modern în dauna învăţăturii Bisericii este enciclica din 1902 a Patriarhului Ioachim al III-lea al Constantinopolului (1879-1884, 1901-1912). Pentru prima oară în istoria Ortodoxiei, această enciclică - care cerea discutarea ,,relaţiilor prezente şi viitoare cu cele două mari turme ale creştinătăţii: Biserica Apuseană şi Biserica protestanţilor” - îndeamnă la modificarea unor rânduieli bisericeşti.

Pasul următor este făcut de Patriarhia Constantinopolului în anul 1920, când Mitropolitul Dorotei de Brussa (1919-1921), Locum Tenens al tronului patriarhal, emite faimoasa enciclică intitulată ,,Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”. Aceasta propovăduia unirea tuturor Bisericilor, ce urma a se realiza printr-o serie de compromisuri dogmatice şi canonice. Ea a devenit primul atentat public la autoritatea Uneia Sfinte Biserici Ortodoxe. Apărute într-o perioadă tulbure pentru Biserică, cele două enciclice au reprezentat rampa de lansare a Ortodoxiei către ecumenismul modern, de vreme ce din această perioadă istoria consemnează faptul că ierarhii ortodocşi încep să cocheteze cu diferite concepte străine de Biserică, în dauna Bisericii, dar în favoarea ecumenismului ce se năştea atunci.

,,Fratele Meletie a răspândit activitatea masonică peste tot unde a mers în timpul întregii sale vieţi tumultuoase”

Cel care avea să pună în practică ideile exprimate în enciclicele Patriarhiei Constantinopolului a fost un ,,mare maestru al puterii”, care a realizat prima fisură în zidul canonic al Bisericii Ortodoxe: masonul Meletie Metaxakis (1871-1935). Strădaniile duşmanilor Bisericii de a se infiltra la nivelele cele mai înalte ale ierarhiei sale au fost încununate de succes când Meletie a fost propulsat în fruntea Bisericii.

În 1967, masonul Alexander Zervuldakis a scris o monografie despre tovarăşul său de lojă, Patriarhul Meletie al Constantinopolului; în aceasta, el relata că în 1906, la prima sa vizită la Constantinopol, Meletie a intrat în contact cu masonii din oraş. Realizând potenţialul deosebit al implicării lui Meletie în planurile lor, aceştia au acţionat în forţă pentru a determina ,,acel spirit curios şi investigator al lui Meletie (…) să se decidă (…) să urmeze exemplul multor episcopi englezi şi de altă naţionalitate şi (…) să se dedice tainelor ascunse ale masoneriei”.