[Marimira]

Nedezamăgindu-şi susţinătorii, noul patriarh impune Bisericii Constantinopolului o primă abatere gravă de la canoanele ecleziastice: după numai şase luni de la alegerea sa, la 22 iulie 1922, patriarhia recunoaşte, printr-un act oficial, validitatea hirotoniilor anglicane. El trimite scrisori Bisericilor Ortodoxe, cerându-le să adopte cu rapiditate această măsură, fapt care se şi întâmplă în următoarele două decenii (1923-1939).

Cea mai mare lovitură pe care masonul Meletie a reuşit să o dea Bisericii a fost convocarea "Congresului pan-ortodox" de la Constantinopol, dintre 10 mai - 8 iunie 1923. Având în minte ţelurile organizaţiei oculte pe care o reprezenta – anume, distrugerea zidului dogmatic şi canonic al Bisericii – Meletie Metaxakis a propus, în cadrul acestei întruniri necanonice şi nereprezentative pentru Biserică, o serie de măsuri care se aflau într-o contradicţie flagrantă cu învăţătura creştină. Printre acestea se numără căsătoria după hirotonie, căsătoria clericilor văduvi şi a episcopilor, modificarea portului clerical şi tunderea bărbilor, modificarea canoanelor referitoare la post prin scurtarea posturilor de peste an, scurtarea slujbelor bisericeşti, într-un cuvânt, ,,modernizarea” canoanelor.

Însă, delegaţii prezenţi la congres nu au fost la fel de entuziasmaţi de aceste idei moderniste, astfel că singura măsură care a fost adoptată a constituit-o înlocuirea calendarului iulian cu un calendar ,,iulian îndreptat”, foarte asemănător cu cel gregorian, introdus de Papa Grigorie al XIII-lea în Biserica Catolică în 1582.

Chiar dacă aceasta a fost singura schimbare concretă din viaţa bisericească, Congresul pan-ortodox de la Constantinopol din 1923 a reprezentat un adevărat cal troian, un spin otrăvit înfipt în trupul Bisericii, a cărui venin a cauzat multă durere şi suferinţă în deceniile care au urmat. Acest congres este un punct de referinţă pentru începutul infiltrării otrăvii modernismului în Biserică şi al cangrenării unora dintre mădularele ei care, cu toate acestea, va rămâne vie şi de neclintit până la sfârşitul veacului, căci ,,porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).
Dorinţa ierarhilor străini de duhul Ortodoxiei de a convoca un Sinod Ecumenic este strâns legată de ideea de modernizare a Bisericii Ortodoxe şi transformare a ei dintr-o instituţie dumnezeiesco-umană cu putere mântuitoare într-o simplă organizaţie omenească. Printr-un asemenea sinod, ei ar putea legifera măsurile reformatoare şi inovatoare pe care le consideră necesare împlinirii scopurilor lor. Cel care deschide ,,cutia Pandorei”, patriarhul Meletie, propune, la "Congresul pan-ortodox" din 1923, întrunirea unui sinod ecumenic. Într-un cuget cu el, patriarhul român Miron Cristea, vorbind de nevoia Bisericii de ,,reorganizare şi reformare”, cere, în mai multe rânduri, reunirea unui sinod ecumenic