Diana Iane
O LUME nebună, nebună, nebună…lumea în care trăim. Fugind de noi înșine, ne căutăm mereu în afară, fără să știm că acel afară nu e decât o altă reprezentare, lumea așa cum o vedem noi. ”Ceea ce îl tulbură și îl neliniștește pe om, nu sunt lucrurile, ci opiniile și închipuirile despre lucruri,” ar spune Epictet.
În tot haosul societății actuale, cu parveniți, snobi, filme americane etc. eu am, în momentele de liniște, o mângâiere: o „revoluție culturală”, acea a întoarcerii către noi înșine, ca indivizi, dar și ca popor, se va produce inevitabil. Nu vreau să par profet, e doar o concluzie desprinsă din istorie.
Istorie? Dar cine suntem noi? „Un popor de leneși, de lași, de ignoranți, de necivilizați, de bețivi etc.” ar spune presa străină, dar și cea din țară. Am auzit atât de frecvent această caracterizare în ultima vreme că aproape am ajuns să o și credem. Sunt unii dintre noi care nu se dau bătuți, care caută și încearcă să dovedească originea noastră nobilă.
Am căutat-o și eu. Și am aflat-o. Dar am aflat și altele: de secole, CINEVA încearcă să ne facă „amnezici” și lipsiți de identitate, să ne spună că timp de aproape 1000 de ani nu avem istorie.
Câți dintre noi știu că la Brașov, în muzeul primii școli românești din șcheii Brașovului se află un manual redactat în limba română care datează din secolul XIII? Dar parcă noi nu știam să scriem pe atunci?
Mă întreb însă unde au dispărut toate cărțile care se cheamă „Dacia”.
Medicul împăratului Traian, care l-a însoțit pe acesta în războaiele cu dacii, a scris o carte „Dacia” care însă nu s-a păstrat. Dimitrie Cantemir, acest mare erudit al neamului nostru, care deși aflat la curtea țarului Petru cel Mare, nu a încetat să lupte pentru țara sa. Și el, în baza scrierilor antice la care a avut acces, a redactat o lucrare despre Dacia care „nu ni s-a păstrat”. Iarăși o pură întâmplare.
Mergând mai departe, în 1885 G. Coșbuc descoperea poemul „Zlatna oder von der Ruhe des Gamûthes” (Zlatna sau cumpăna dorului) și-l publica în revista Tribuna. Din motive necunoscute el a rămas dat uitării până în 1971, cand a fost tradus de un alt poet transilvanean Mihai Gavril. Autorul aceste lucrări este însuși Martin Opitz, cel numit de Mihai Ibașescu în Istoria literaturii germane „cel mai de seamă poet al veacului său”. El a venit în Transilvania la invitația principelui Gabriel Bethlen, unde s-a bucurat de cea mai mare prețuire.A cutreierat locurile și a fost atras de centru de aurari de la Zlatna, din munții apuseni.
Timp de 12 ani a adunat material pentru lucrarea „Dacia antiqua”, dar manuscrisul a disparut in conditii suspecte, in 1639 la moartea autorului. Martin Opitz a murit de ciumă la Danzig, la numai 42 de ani, iar munca sa de 12 ani privind istoria poporului nostru a pierit – ca atâtea altea manuscrise.
Lista nu se oprește însă aici. După ce Bogdan Petriceicu Hașdeu a dovedit existența unui substrat dacic al limbii noastre, combinând studiile de limbă, cu cele filologice și istorice, s-a încercat discreditarea sa morală și științifică de către latinști. Lucrarea sa „Mitologia dacilor” s-a… „pierdut”. De asemeni, el a redactat un studiu parțial în limba rusă, rămas în manuscris, din care s-a păstrat numai prima parte numită „Reminescențe ale credințelor dacice”. Multe alte scrieri valoroase ale sale au rămas în manuscris. Nu m-ar mira să fi dispărut și acestea, căci la noi istoria se fură la comandă. Câte manuscrise nu au fost recent furate, luînd drumul străinătății? Câte piese arheologice nu au fost vândute la licitațiile din america ?
A, și să nu uit! Cât de mult va fi deranjat Eminescu, prin ale sale scrieri politice, pe acest CINEVA care ne vrea fără memorie culturală și istorică, o demonstrează chiar moartea sa. Nici manuscrisele lui nu au fost trecute cu vederea. Din celebra ladă cu manuscrisele lui Eminescu nu ni s-a păstrat decât o lădiță: e vorba de cele câteva caiete despachetate de Titu Maiorescu în 1902 pe masa Academiei. G. Munteanu, în finalul „Hyperionului” său nota retoric: „nu poate fi aceasta toată producția lui Eminescu”…
Tuturor celor care au vrut să uităm cuvântul „Dacia” le voi răspunde cu cuvintele unui străin care ne-a vizitat țara în timpul lui Mihai Viteazu, lui Martin Opitz, părintele politicii germane moderne:
„Călcând în goană goții
Cu alții-n șir grăbit
Al Daciei ș-al Romei
pământ de mulți râvnit,
Nu șterg a voastre nume
Cum nu v-au nici învins
De v-ați păstrat lumina
așa cum e înscris.
Din depărtate Asii
venind pe cai gonaci
Pe greci să îi supună
Pe Misii și pe Traci,
Cu biciul nici Atilla
cu hoardele de sciți
Nu pot frânge neamul
Nepieritoarei ginți.
Într-un pârdalnic tropot
năvala lor zorește.
Iar slavii vă-nconjură
ca marea într-un clește.”
|