Citat:
|
Īn prealabil postat de iosif
Ma gandesc la un lucru important. N-am fost niciodata multumit de cei care mi-au acordat iubirea lor, insa i-au urat pe altii. Mi s-a parut mereu o contradictie extraordinara intre cele doua stari. Era o pendulare intre daruire si falsitate.
Cred ca nu poti iubi cu adevarat pe cineva decat atunci cand ai ganduri curate fata de toti oamenii, indiferent de starea lor. Asta nu inseamna sa fii irealist, insa inseamna sa fii bun, sa depasesti realitate prin credinta, prin slujirea binelui, deci prin cultivarea gandurilor bune.
Vi s-a intamplat asa ceva?
|
Oamenii in general incep prin a iubi pe unii si a nu iubi pe altii, fiind sinceri si intr-o situatie si in cealalta. Apoi treptat, pe masura ce Il descopera pe Dumnezeu in viata lor, incep sa constientizeze, sa selecteze gandurile, sentimentele pe care le au pentru alti oameni. La inceput mai ales gandurile trebuie controlate si eliminate din start cele negative. Apoi acest mod de selectare devine rutina si omul cultiva gandurile bune, asa cum gradinarul cultiva plantele care ii sunt de trebuinta si le pliveste pe cele nefolositoare.
Nu inteleg de ce consideri false sentimentele negative ale cuiva. Toti incepem cu a avea sentimente negative si doar prin cultivarea dragostei scapam de ceea ce e negativ in noi.
Ideal ar fi sa iubim toti oamenii la fel de mult ca Domnul Iisus, dar cine I se poate asemana, caci oameni suntem.
Eu cred ca omul poate iubi doar o persoana sau putine persoane cu adevarat, caci atata ii este spectrul. Abia prin devenire si cu ajutorul lui Dumnezeu, prin nasterea din nou, omul ajunge sa-si schimbe "lungimea de unda", sa emita pe o frecventa mai inalta.
Abia atunci poate omul sa iubeasca, asa cum ai vrea tu, Iosif, pe toata lumea fara exceptie.