Aseara m-a socat primirea unei vesti extrem de triste si am plaaaaannns si inca plang...un batran in varsta de 85 de ani, neamt..s-a sinucis
Acest om nu era nici macar sclerozat, se putea ingriji singur,mergea pe picioarele lui, si amintirile pe care le am legate de el, sunt vechi de numai jumatate de an, cand am mers impreuna intr-un parc de distractii si s-a urcat in toate minunile din acel parc desi avea 85 de ani ..s-a simtit bine si a spus ca nu se astepta sa mai ajunga intr-un asemenea loc la varsta lui ....
Acest batran, care era foarte simpatic pentru noi ( niste straini) si apropiat de familia surorii mele, muncise o viata intreaga, fusese in razboi iar acum lasase casa unuia dintre baietii lui....un celibatar impietrit pentru care prezenta tatalui in acea casa nici nu conta. Sotia acestuim om murise in urma cu 2 ani, si probabil singurul liant din familie disparuse....
In unele weekenduri, mosul era invitat la sora mea acasa, si spunea cu lacrimi in ochi ca sunt singurele momente cand se simte Om si in care este tratat ca un om...iar cu ceva timp inainte sa plece acasa incepeau sa ii curga lacrimi pe obraji in continuu....
De multe ori cand il priveam cum statea tacut pe un scaun...afara pe terasa, avea privirea goala...si imi dadeam seama ca se intorcea intr-o casa goala, casa in care traise o viata intreaga, dar care acum era pustie si nu mai era binevenit de muuult.
Mi-a fost greu sa il vad si sa simt ca nu are motivatia de a trai si ma intrebam oare ce simte si cum isi duce povara... cum nici unul dintre copiii lui nu il iertase, am inteles pentru caracterul mai dur din tinerete, si acum il tratau acum cu indiferenta totala...
Aseara cand am auzit aceasta veste trista, mi-am dat seama ca i-a fost atat de greu sa traiasca in acest mod, ca i-o fi fost greu de muuulte ori si ca e atat de trist ca a ajuns sa considere ca e singura solutie potrivita pentru incheirea unei vieti de 85 de ani...
M-am intrebat atunci, oare cati oameni pleaca din aceasta lume cu aceasta tristeste imensa, cu acest gol in suflet, cu amintiri, cu derularea filmului vietii care poate le adanceste suferinta...si toate acestea in singuratate si nepasare, alaturi de copii pentru care ei nu mai exista...pentru care sunt ca si morti demuuuuult...
Imi pare atat de rau pentru acest om, un german care a cunoscut caldura sufleteasca a unui om, strain de familia lui...si care probabil i-a adancit tristetea si mai mult...
Dumnezeu sa il odihneasca in pace!!!!