152. Pucioșii intră din nou în jocurile politice (III)
- urmare -
Poporul pucios este cel care va înclina soarta României spre politicienii de dreapta, cei care sunt agreați de liderii pucioși. Însă toți cei care se vor împotrivi vor fi botezați cu foc:
“ Amin, amin grăiesc vouă, celor ce stați să tocmiți în zilele acestea soarta cea de la voi peste neamul român: Eu, Domnul, pun în veghe și în lucru oștirile de sfinți și de îngeri pe tot cuprinsul acestui tărâm și peste neamul de pe el și-Mi voi aduce la împlinire voia Mea, și pun pe poporul cuvântului Meu din mijlocul acestui neam, îl pun la rugăciune cu strigare așa cum Eu îl povățuiesc să ceară la Dumnezeu pentru acest neam. Așezați-vă și voi în duhul umilinței, în post și rugăciune cerând la Mine voia Mea peste voi, căci voia voastră e voia omului, și nu e bună voia voastră împotriva voii lui Dumnezeu pentru acest neam, care își are soarta din cer, nu de pe pământ pentru zilele venirii Mele iarăși cuvânt pe pământ. Vin cuvânt pe pământ ca să-Mi pregătesc popor pentru ziua venirii Mele cu slavă, cu Duhul Sfânt și cu foc, zi la care oamenii nu vor putea lucra decât cu iubire de Dumnezeu sau cu părăsire de Dumnezeu, și apoi unii vor fi botezați cu Duhul Sfânt, iar alții cu foc, precum Eu am proorocit să fie în ziua Mea de slavă, după ce șapte veacuri și mai bine am așteptat omul să se întoarcă măcar acum, la sfârșit, în țara din care a căzut la început.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 14 octombrie 2009)
Încrâncenarea dintre politicienii de stânga și cei de dreapta duce la ură și la dezbinare, ceea ce înseamnă păcat. Oamenii de rând sunt dezorientați și nu mai știu pe cine să aleagă, motiv pentru care “Dumnezeul pucios” se implică personal, ca să-i învețe el în ce urnă să bage votul:
“O, e păcat, fii români, e păcat să fie ură și dezbinare între voi. Vedeți ce vă învață Scripturile și luați din ele și lucrați după ele, nu după voi, că e păcat să călcați peste cuvântul lui Dumnezeu pentru cuvântul vostru, pentru voia voastră. O, opriți-vă de la acest păcat, că iată, azi strig Eu, Domnul, cuvânt peste voi! Umiliți-vă și veniți spre pocăință și luați din cer ajutor peste tulburările dintre voi, și care se răsfrâng pe umerii acestui neam, care nu mai știe, săracul, să deosebească stânga de dreapta sa! O, cine să-l învețe pe el, cine să-l ajute pe el să pună pasul cel bun? Eu, Domnul, Eu cobor cuvânt peste el și îl învăț pe el din cer. Amin.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 14 octombrie 2009)
“Dumnezeul Pucioasei” îi cheamă pe toți românii la vot, să voteze cu veghe și cu responsabilitate: nu pe cei plini de slavă deșartă care s-au răzvrătit împotriva actualei conduceri Băsescu (și care sunt sortiți pieirii), ci pe rivalii lor:
“O, nu dormi, tată, nu, neam român! Scoală-te din amorțire, scoală-te cu mintea și primește-Mă! Eu, Domnul, Eu Însumi Mă fac peste tine cuvânt ca să te trezesc la veghe. Nu sunt cu milă de tine cei ce s-au ridicat acum cu răzvrătire la porțile tale să facă ție soartă. Ei dau să-și facă lor, nu ție soartă, iar tu ești sărmană de părinți și de binefăcători, dar ai în cer părinți bravi și îi ridic pe ei lângă armatele cerești ca să biruiască pentru tine, căci tu ești sub cruce grea și nu vezi lumina care să-ți arate soarta, căci au ascuns-o pe ea cei ce s-au așezat peste tine ca să te stăpânească. O, de s-ar fi așezat ei să te păstorească, să te îngrijească! O, nu, nu de aceea s-au așezat ei peste tine, ci de dor de slavă deșartă s-au așezat ei și ți-au supus duhul duhului lor, și merg spre pieire cei ce se joacă cu viața ta, și voi ridica din tine un neam drept și cu mâinile curate ca să păstorească și să te îngrijească la bine și la greu și te voi călăuzi spre duh de patrie cerească, o, țară a venirii Mele azi, căci stau cuvânt în mijlocul tău și asta fac. Fac ceea ce Tatăl Îmi spune să grăiesc și să fac. Amin.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 14 octombrie 2009)
Dumnezeul Pucioasei e hotărât să facă lobby așa cum știe el: punând “proptele” celor pe care-i susține. El promite că va veni curând cu alt “Cuvânt” lămuritor, în care probabil va spune deschis cu cine trebuie să voteze românii:
“O, așează-te, poporul Meu de la izvorul Meu de cuvânt și de peste tot cât ești și te hrănești cu Duhul și cu cuvântul venirii Mele în mijlocul neamului român, și hai, tată, să punem proptele și biruință. Hai, Noi de sus din cer, și voi de jos de pe pământ, căci neamul român este iarăși la grea răscruce, la grea încercare din mijlocul lui. Eu, Domnul, îți voi spune ție cum să ceri la Mine pentru acest neam, alături de cele ce te-am învățat până acum să ceri și să stăruiești înaintea Mea pentru el, și prin el pentru toți de pe pământ apoi, care vor vrea și vor lua calea păcii prin duh de umilință și de pocăință și de înviere prin acestea. Amin.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 14 octombrie 2009)
Biserica “Noul Ierusalim” se proclamă a fi singura biserică de azi a lui Hristos:
“Mama Mea Fecioara vă dă în ziua ei de serbare pe ucenicul Meu Ioan ca să vă păstorească el în ziua aceasta și să apostolească el din cer peste voi, numai tu să ai iubire și să iei și să asculți apoi ceea ce Duhul grăiește ție, poporul Meu, biserica Mea cea de azi. Amin.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 14 octombrie 2009)
Liderii pucioși sunt arătați a fi singurii care cârmuiesc și au veleități de cârmuitori. Ceilalți credincioși pucioși trebuie să renunțe la propria gândire, la mintea lor, la personalitatea lor, și să judece exclusiv prin mintea liderilor lor pucioși:
“O, părăsiți, părăsiți mintea de sine, părăsiți-o cu desăvârșire, căci omul nu pătrunde cu mintea acolo unde numai Domnul poate și cunoaște, căci scris este: «Numai omul însuși și Domnul este Cel ce știe pe cele din om cum sunt», dar primiți pe Domnul prin cei în care El rămâne între voi lucrând și cârmuind, și nu luați din mintea voastră, căci duhul închipuirii lucrează văzut și nevăzut pentru cei ce îl urmează pe el, și este diavol duhul închipuirii. Vă povățuiesc ca pe biserica lui Dumnezeu, lăsați-vă în toată vremea descoperiți cu cele din voi, cu cele care intră în voi ca să vă zidească sau ca să vă șubrezească, dar dacă nu învățați bine lecția și lucrarea inimii curate nu veți putea lucra bine această lucrare a luminii, iar inima curată este cea care este cunoscută de toți cu toate cele din ea bune și rele, vii sau moarte, vremelnice sau veșnice în om. (Citat din “Cuvântul Pucios” din 14 octombrie 2009)
O surprinzătoare mărturisire arată că în Noul Ierusalim, denumit și “biserica sfinților” de la Pucioasa, lucrurile nu stau chiar strălucit, iar sfințenia lor, mult clamată de-a lungul vremii, șchioapătă îngrijorător. Despărțirile din ultima vreme, în special ale artiștilor Zidaru, fac necesară cooptarea altor zidari, ziditori mai obedienți și mai naivi decât cei care și-au luat câmpii fugind departe de Pucioasa și de promisiunile ei mincinoase:
“O, se văd între voi dezbinări, nemulțumiri, cârtiri, critici, păreri de sine, învinuiri știute și neștiute, lipsa umilinței, duh de judecată, și peste toate acestea, despărțiri, ca răsplată pentru acestea. O, vă trebuie ziditori, fiilor care ați venit să fiți popor al Domnului! Nu stați fără ocrotire peste voi, nu se stă așa în poporul Domnului.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 14 octombrie 2009)
“Maica Domnului dela Pucioasa” promite și ea să contribuie prin rugăciuni la victoria în alegeri a candidaților agreați de liderii pucioși și la înfrângerea eligibilor care “au duhul rău” din neamul român:
“Ne așezăm în fierbinte duh de rugăciune cu strigare pentru voia Domnului peste neamul român, fiilor. Stau lângă voi rugătoare și iau cerul în rugăciune cu noi și cerem pentru neamul român, cerem la Domnul ca să primim prin stăruință, iar Domnul ne va da nouă, și noi vom lua și așa vom lucra prin cererea noastră pentru voia Sa peste acest neam mereu încercat și zdruncinat pe pământ, căci duhul rău îi știe alegerea și aduce răzvrătirea lui în mijlocul lui prin cei necredincioși Domnului în neamul acesta”. (Citat din “Cuvântul Pucios” din 14 octombrie 2009)
|