[Fani71]

În prealabil postat de anna21

S-a pus aici toata lumea de acord ca:
- pacatele parintilor nu cad pe capul copiilor
- pacatul nu este incalcarea legii (vezi trimitere directa la tinerea postului), ci indepartare de Dumnezeu
-legea este doar orientativa, adica sa ne orienteze spre iubire, ca iubirea este cea mai importanta (de aici, din nou, important este si sa aratam iubire sotului in post)
La chestia cu iubirea eu am intrat in ceata si nu am mai postat. Ca eu nu stiu nimic de iubire decat ceea ce a spus ap. Pavel... si pentru mine este clar ca este dar de la Dumnezeu.
Eu vad lucrurile asa: mai bine sa ma straduiesc sa tin postul, cat pot (mi-e greu, dar macar nu-mi caut scuze), ma mai straduiesc sa cunosc si "legea"..si apoi sper sa-mi dea Dumnezeu si niste iubire.. ca la capitolul acesta sunt neputincioasa.
Deci cam invers fata de ceea ce sustine Fani.

Dar vad ca a aterizat si Anca Miha aici si nu stie inca cum este cu iubirea si postul si pacatul... (scuze, ma amuz la gandul ca iar vor fi postate chestii gen interpretare legalista vs. cea in..duhul iubirii. Fara a se pune problema definirii termenilor: ce este iubirea?)

Eu am un copil care nu ma asculta uneori si m-am obisnuit sa-i spun: de ce-mi spui ca ma iubesti daca nu faci ce-ti cer?
De fiecare data cand spun asta ma simt cumplit de ipocrita.. este exact ce ar putea sa-mi spuna Dumnezeu in fiecare moment.

Revenind la pacate, stiu pe cineva obsedat de pornografie. Era obsedat de asta din liceu si avea o colectie impresionanta de filme, desi locuia in casa parintilor. Oricat incercam sa-l conving, nu reuseam sa-l fac sa inteleaga ca acesta este un obicei f bolnav si daunator etc.. (ca despre patimi si pacate nu stiam multe la vremea aceea, dar despre nocivitatea asupra psihicului exista multe studii). Apoi am fost uimita sa aflu ca si tatal lui avusese reviste porno pe vremea lui ceausescu. Mi se parea fantastic cum aceeasi preocupare s-a transmis din tata in fiu. ca aici nu poate fi vorba de o "educare" a fiului in acest sens.

Anna, cred ca ai inteles numai partial ce am vrut eu sa spun.

In primul rand, si aici ii raspund si Ancai, si eu sunt de acord ca pacatele parintilor se pot rasfrange, sub forma de boli, probleme sau tendinta spre pacat, asupra copiilor. Am explicat mai sus in ce sens, si aici am zis ca nu in sens de pedeapsa, ci in sens de 'solidaritate a firii umane', de acelasi tip cu transmiterea pacatului originar. Insa aici as vrea sa adaug (nu mai stiu daca am spus mai sus) ca nu putem intelege aceasta transmitere din generatie in generatie ca pe ceva automat, pentru ca 1) asta ar insemna un fel de calvinism, determinism strain credintei ortodoxe 2) suferintele omului din toata invatatura ortodoxa de pana acum NU sunt numai rezultatul pacatului direct (al persoanei sau al stramosilor), ci sunt si din alte motive: ca sa ne intareasca, ca sa ne schimbe inima, si uneori din motive misterioase (vezi Iov), cunoscute doar lui Dumnezeu. Deci, daca un copil se naste bolnav, sau se imbolnaveste maiu tarziu, poate fi din multe, multe motive si nu este bine sa ne grabim noi sa ne dam cu parerea.
Este si asa destul de greu sa intelegem de ce ni se intampla noua o nenorocire sau o boala.

In al doilea rand, eu nu am spus ca trebuie sa incalcam poruncile clare ale lui Dumnezeu oricand ni se pare ca o facem de dragul dragostei, de orice fel o fi ea. Daca as fi gandit asa, as fi spus ca concubinajul este perfect crestin (daca este dragoste), ca eutanazia este perfect crestina (daca il omori pe celalalt din dragoste) etc. Nu am spus si nu voi spune asta. Sigur ca si poruncile sunt imprtante, dar ele provin toate din porunca dragostei, est ceea ce e spune Hristos in evanghelie: 'in porunca aceasta stau toata Legea si profetii'.

In al treilea rand, cred ca te fixezi prea mult pe aspectul zilei conceptiei, care era doar un punct secundar in discutia noastra.
In aceasta privinta, ideea pe care o sustin eu este ca trebuie sa facem deosebirea intre adevaratele porunci - sa nu ucizi, sa nu furi, etc (a nu se uita insa interpretarea lor din predica de pe munte) - si reguli ascetice aparute mai tarziu ca sa ne ajute, insa care daca sunt intelese in acelasi fel ca poruncile provenind din legea dragostei, in acelasi fel ca legea iudaica cu toate regulile ei absolute, contravin sensului evangheliei, unde Hristos ne spune ca sabatul este facut pt om si nu invers, si unde sf. Pavel ne spune ca postul este pentru cei slabi, si sa nu ne judecam unii pe altii. Si unde sf. Ioan spune intr-una dintre epostole sa ne purtam ca unii care vom fi judecati dupa o lege a libertatii. Si multe altele.
Deci, postul, alimentar sau conjugal, nu este o porunca in acelasi fel ca poruncile morale ce vin din legea dragostei, este o asceza, adica un exercitiu (asta inseamna asceza etimologic: exercitiu) care este absolut necesara, insa nu ca respectarea unor reguli, ci ca principiu.
A incalca regulile postului nu este deci un pacat decat daca cedam unei patimi.
Ramane la latitudinea constiintei si libertatii noastre sa ne dam seama. Daca nu avem inca destula constiinta si libertate, este bine sa le urmam mai strict, dar este bine sa incercam sa ne-o formam, altfel nu vom creste duhovniceste.

De altfel, pentru postul alimentar exista chiar si pentru cei mai stricti momente in care nu ni se recomanda sa il tinem: de exemplu, sarcina si perioada alaptarii. Sau boala.

Tu ma ironizezi un pic cu respectarea dorintei sotului care este deasupra postului. Insa ea tine chiar de legea dragostei, si asta nu am scos-o din capul meu, ci este de la sf. Pavel, comentata apoi de sf. Ioan Gura de Aur, pasajul in care spune sa nu se lipseasca sotul de sotie decat pentru perioade scurte pentru rugaciune, si cu buna invoire. Deci, ce sa faca o femeie care are sot necredincios? Dupa sf. Pavel, nu ar trebui sa ii impuna post. dar evident, un sot iubitor ar trebui sa isi respecte sotia care vrea sa mai tina post, si sa ajunga impreuna la o intelegere, la un compromis. Ramane la latitudinea cuplului.
O sa postez pasajele in alt mesaj.