[mariamargareta]

- urmare -

Popa Popovici îl legitimează din nou, cu jumătate de gură, pe Antihristul Mihăilă – de data asta, chiar cu citate din Sfânta Scriptură. Pentru că el nu-l contestă pe loc, cu fermitate şi argumente clare, înseamnă că ia în considerare ca valabilă construcţia “Om cu spiritul hristic lucrător, care prelungeşte mesajul lui Mesia până în zilele noastre”, ceea ce este de o gravitate extremă, chiar în ipoteza că este o construcţie verbală de complezenţă. În acelaşi timp însă, el pune la îndoială atât “mesajul hristic” al lui Mihăilă, cât şi “mesajele cereşti” de la Pucioasa. Este Duhul Sfânt acela care vorbeşte la Pucioasa? Este Duhul Sfânt interior, adică ataşat şi confundat cu fiinţa acelui individ care vorbeşte pentru Hristos şi îşi arogă numele Messia-Mihăilă Hristos, acela care se declară “reîncarnat în România”? Părintele Popovici găseşte resurse de a da o lovitură de graţie ambilor aspiranţi la titlul de reprezentanţi ai lui Hristos, aducând faţă în faţă cele două păreri contradictorii ale celor doi outsideri referitoare la încarnare. Concluzia lui este simplă: nu pot fi doi Hristoşi simultan, coborâţi a doua oară pe pământ, unul la Pucioasa şi unul la Bucureşti. Popa Popovici îi incită la duel pe cei doi Antihrişti, pentru a rămâne eventual numai unul “legitim” în ring. Mihăilă-MIH-Messia cade singur în capcană şi încearcă să se disculpe, sărind primul, la beregata pucioşilor. El afirmă că nu studiase mesajele pucioşilor (“Atotştiutorul” din Ferentari îşi recunoaşte astfel lipsa acută de informare, deşi rivalul lui de la Pucioasa pretinde că vorbeşte de peste 50 de ani românilor, aducându-le “mesaje din cer”), dar pasajul pus lui la dispoziţie de Popovici îl lămureşte pe deplin. Concluziile lui Mihăilă-Messia sunt necruţătoare:
– părintele Popovici are dreptate (nota mea: aceasta este o afirmaţie cu care sunt doar parţial de acord);
– pucioşii se folosesc de “minciuni meşteşugite” (nota mea: sunt de acord cu această concluzie);
– pucioşii “amestecă adevăruri cu minciuni” (nota mea: sunt de acord şi cu această concluzie);
– pucioşii primesc mesaje de la un “duh, probabil un duh rătăcitor” (nota mea: chiar dacă e un singur duh, el se legitimează în zeci de feluri: Ba că este Fiul, ba că este Tatăl, ba este Maica Domnului, ba este un sfânt sau o sfântă sau mai mulţi odată recunoscuţi din calendar, ba că este un înger; nu lipsesc nici oameni de rând, trecuţi deja în lumea de dincolo: Verginica, sora ei Maria, fiul celor doi artişti Zidaru, şi alţii)
– pucioşii au “lipsă de discernământ”;
– Duhul vorbăreţ de la Pucioasa “nu e nici Dumnezeu Tatăl, nici Fiul, nici Duhul Sfânt”;
– mesajul lui Mihăilă-MIH si al Bisericii coincid, ceea ce înseamnă că cel al pucioşilor (care este radical diferit) nu coincide cu cel al Bisericii Ortodoxe; (nota mea: nu este adevărat decât parţial, deoarece ambele mesaje sunt radical diferite de mesajul Bisericii);
– cei de la Pucioasa se rătăcesc şi “pot rătăci cât vor”, sunt liberi să rătăcească; (nota mea: chiar dacă liderii pucioşi se rătăcesc şi se pot rătăci cât vor, este imoral să-i rătăcească şi pe alţii. Cei înşelaţi de ei ar trebui ajutaţi ca să înţeleagă exact în ce erezie sunt târâţi);
În fine, Antihristul MIH încheie cu apelul la o nouă revoluţie, o “revoluţie interioară” prin care “să murim pentru lume, ca să fim vii pentru Dumnezeu!”
Este, se pare, singurul lucru care se regăseşte neschimbat şi la pucioşi. Cu observaţia că, de cincizeci de ani se căznesc să-l ducă la bun sfârşit, dar încă n-au reuşit să “moară pentru lume”. Tot la “lume” se duc să cumpere cartofi, avocado şi făină, curent electric şi benzină.