În încercarea de a-i căuta o calificare riguroasă lui Pleșu (filosof ???) nu s-au spus niște lucruri mai aproape de esențial. Cum că Pleșu este un om viu în sensul plenar al cuvântului, o întâlnire fericită între cultură și credință. Ca să fiu mai aproape de adevăr, între o cultură uriașă și o înțelegere adâncă a credinței. L-am auzit vorbind despre rugăciunea inimii la o altitudine a gândului greu de egalat. Pleșu practică un apostolat implicit și eficace printre intelectuali și trebuie înțeles în acest context. Felul lui orecum atipic de a fi ortodox, n-ar trebui să ne îngrijoreze. Este un ortodox în maniera lui Jean Bies, un căutător de comori ascunse în marile tradiții ale omenirii dar face asta fără a cădea în sincretism conjuncturalsau judecăți comparative. Deși nu se bate cu cărămida în piept, Pleșu a frecventat părinți duhovnicești despre care noi mai putem afla doar din cărți dar nu se laudă cu ei mulțumindu-se doar să-i citeze discret. Există destui oameni care au găsit folos incusiv duhovnicesc în cărțile lui.
Noi românii nu ne prea iubim oamenii cu adevărat valoroși decât atunci când îi pierdem și ne trezim brusc în fața anvergurii lor. Sunt multe aspecte la care trebuie să reflectăm înainte de a da certificat de orto sau heterodoxie cuiva.
|