[cristiboss56]

Plăpând ghiocelul / ieşind din zăpadă / Striga : "Tatăl nostru" / Ca lumea să-l vadă. / "Care esti în ceruri", / Şopti foarea-soare / Şi-un val de lumină / căzu pe răzoare. / Smerit busuiocul / Când vântul îl mâma / Şi-i scutura roua / "Sfinţească-se "-ngâna. / Când "numele-Ţi "spune / Trist ochiul-de-bou / Nu ştiu de-a fost şoaptă / Sau numai ecou. / Albastră ca cerul / O nu-mă-uita / Spune : "Împărăţia să fie a Ta". / "Şi facă-se voia"/ Suspina-o camee / Călcată-n picioare / Pe alba alee . / Când nuferii-n lacuri / Văd stele că sunt, / Şoptesc : "Cum e-n ceruri / Aşa pe pământ". / Şi grâul , când moara / Vuieşte într-una / A zis : "Pâinea noastră / Cea de todeauna". / Iar nalba şi gura- / de - leu, amândoua, / la fel, rugătoare, / Răspund : "Dă-ne-o nouă ! "/ Cu gândul la fluturi / Stau rozele-n gastre / Şi spun : "Iartă nouă / Greşalele noastre" . / "Precum noi iertăm / Greşiţii", încet, / Răspunde garoafa / Uscată-n buchet. / Şi crinii , podoaba / Fecioarei cinstite, / Şoptesc : "Nu ne duce / pe noi în ispite". / Iar spinii, ce-odată / Martirii-i purtară / "Şi ne izbăveşte / de rele"- oftară. / Şi vântul porneşte / Ecoul Divin , / Cu freamăt pădurea / Răspunde : "Amin !"