View Single Post
  #11  
Vechi 01.12.2009, 23:05:40
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.356
Implicit ...contiunare

Textele trinitare ale Noului Testamentexprimă trinitatea persoanelor și unitatea ființei lor. Un text clasic exprimânr aceasta este cel care cuprinde mesajul Mântuitorului dat apostolilor când îi trimite la propovăduire: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 19-20).În acest text sunt amintite de Hristos Însuși, cu numele, toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Cuvintele Tatăl și Fiul înseamnă întotdeauna persoane. Cuvântul Sfântul Duh pus alături de cele două indică, de asemenea, o persoană. Expresia „în numele” nu se folosește decât pe lângă persoane. Deci, încă o dovadă că este vorba de cele trei Persoane. Botezul săvârșindu-se în numele Lor și având ca efect iertarea păcatelor și renașterea spirituală, pe care numai Dumnezeu le poate săvârși, înseamnă că cele trei Persoane sunt Dumnezeu însuși. Iar expresia „în numele” (eis to onoma) singular arată că, cele trei Persoane divine au o singură autoritate, precum și o singură ființă.
Alte texte care exprimă trinitatea Persoanelor și unitatea Lor sunt: „ Harul Domnului Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (II Corinteni 13, 13) și (I Petru 1, 2) „Aleși după cea mai dinainte știință a lui Dumnezeu Tatăl, întru sfințirea Duhului, spre ascultare și stropirea cu sângele lui Iisus Hristos: har vouă și pacea să ne înmulțească!”
Existența a trei Persoane, reale și deosebite între Ele este reliefată, în primul rând, prin cuvintele îngerului rostite către Sfânta Fecioară la Buna Vestire: „Duhul Sfânt Se va pogorâ peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35). Textul indică, în mod distinct, pe cele trei Persoane, precum și iconomia fiecărei Persoane.
Botezul Domnului în Iordan de la Ioan Botezătorul prilejuiește arătarea Persoanelor distincte ale Sfintei Treimi: Fiul care Se botează în Iordan, Duhul Sfânt care se coboară în chip de porumbel și Se odihnește peste El și Tatăl care dă mărturie despre Fiul Său întrupat lumii, cum reiese din textul: „Iar, botezându-Se Iisus, îndată-ce a ieșit din apă, iată cerurile I s-au deschis și a văzut Duhul lui Dumnezeu, pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El. Și iată, glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 16-17) „Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise șii Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Și glas s-a făcut din ceruri: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (Marcu 1,10-11).În cuvântarea de rămas bun către apostoli: „Dacă veți cere ceva în numele Meu, Eu voi face. De Mă iubiți, păziți poruncile Mele. Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va vorbi vouă ca să fie cu voi în veac” (Ioan 14, 14-16), Hristos vorbește despre Tatăl, despre Fiul și despre un alt Mângâietor, Duhul Adevărului, Care purcede de la Tatăl, trimis în lume de Tatăl și de Fiul și Care în numele Fiului va învăța toate. „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26). „Iar când va veni Mângâietorul pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). „Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea, am zis că din al Meu ia și vă vorbește vouă” (Ioan 16, 15).Persoana Tatălui este evidențiată prin cuvintele: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Persoanei Tatălui i se atribuie rațiunea: „Că după toate acestea se străduiesc neamurile; știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele” (Matei 6, 32), voință „pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 5, 30), iubire „Că Tatăl iubește pe Fiul și-I arată toate câte face El și lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă mirați” (Ioan 5, 20).
Uneori textul Sfintei Scripturi poate da impresia că Tatălui I se atribuie o întâietate în Sfânta Treime, căci El naște pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt, dar aceasta se datorește imposibilității exprimării omenești de a afirma astfel de principii a Sfintei Treimi, Tatăl neavând întâietate existențială față de Fiul și de Duhul Sfânt, deși este Născător și Purcezător: „Mă sui la Tatăl Meu și la Tatăl vostru” (Ioan 20, 17). „Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei” (Efeseni 1, 17)
__________________
Reply With Quote