[Danut7]

Căutătorul: Ce este Ortodoxia?

Ortodoxul: “Ortodoxie“ înseamnă “dreapta slăvire“, să îi dai cinstea cuvenită Domnului. Căci există de asemenea o preamărire greşită a Domnului, o cinstire ce nu-I este bineplăcută. Ortodoxie înseamnă să acorzi Domnului cinstea cuvenită prin dreaptă credinţă şi dreaptă închinare. De fapt, “Ortodoxie“ înseamnă simplu “dreapta credinţă“.

Căutătorul: De ce este necesară dreapta credinţă?

Ortodoxul: Nu putem cinsti ceea ce nu cunoaştem, iar dreapta credinţă înseamă adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Cei care nu au dreaptă credinţă, nu îl pot cinsti pe Dumnezeu aşa cum se cuvine. Către aceștia, credincioşii adevăraţi spun, nu din aroganţă, ci din smerita recunoaștere a comorii pe care au primit-o: “Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim“(Ioan 4.22).

C: Ce este Biserica Ortodoxă?

O: Biserica Ortodoxă este Biserica ce are Ortodoxia – “credinţa dată odată sfinţilor“ (Iuda 9) şi “închinarea în duh şi adevăr“ (Ioan 4.23) – adică închinarea către Dumnezeu Tatăl în Fiul, Care este Adevărul, şi în Duhul Sfânt, Care este Duhul Adevărului. Ea este Trupul lui Hristos, este sălaș al Duhului Sfânt, Corabia mântuirii, Viţa cea adevărată. Conform altei definiţii, Ea este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească – Una în unitatea sa în credinţă şi închinare, Sfântă în tainele Ei şi în mulţimea de sfinţi bărbaţi şi femei pe care i-a dat, Sobornicească în plinătatea Sa în fiecare din părţile Sale constituente, Apostolească în originea Sa şi succesiunea continuă de la Apostoli şi în fidelitatea Ei faţă de învăţăturile apostolice. Sf. Gherman al Constantinopolului defineşte Biserica astfel: “o casă divină unde este săvârșită tainica Jertfă cea fără de sânge (mystical living Sacrifice), … iar pietrele sale preţioase se află în învățăturile divine pe care Domnul le-a dat discipolilor Săi.“

C: Cât bigotism! Ce sunt atunci celelalte biserici – de exemplu cea romano-catolică şi cea protestantă?

O: Sunt ramuri ce au fost tăiate din Viţa cea Adevărată în decursul secolelor. Biserica Apuseană a fost Ortodoxă în prima mie de ani de istorie creştină. Dar în 1054, după o lungă perioadă de declin, Roma s-a despărţit de Estul Ortodox şi a introdus o serie întreagă de învăţături eretice: infailibilitatea şi jurisdicţia universală a Papei, purcederea Sfântului Duh de la Tatăl şi de la Fiul (Filioque), indulgenţele, purgatoriul, harul creat etc. Protestanţii s-au despărţit de Roma în secolul al şaisprezecelea, dar nu s-au întors la Ortodoxie şi la Adevărata Biserică. În schimb, ei au introdus încă mai multe erezii, respingând Tradiţia, Sfintele Taine, rugăciunile pentru cei adormiţi, cinstirea Sfinţilor, etc.

C: Dar nu există oameni buni în celelalte biserici?

O: “Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu“ (Matei 19.17). Omul, în starea sa actuală, căzută, nu este şi nu poate fi bun. “Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul“ (Psalmul 13.1). Până şi Apostolii au fost numiţi răi de către Domnul (Luca 11.13). Omul poate deveni bun numai unindu-se cu Singurul care este Bun, Dumnezeu. Şi această uniune este posibilă numai prin urmarea poruncilor, dintre care prima este cea de a te pocăi şi de a te boteza. Dacă un om nu s-a pocăit şi nu a fost botezat prin botezul Uneia, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, astfel primind bunătatea Domnului în el, nu se poate spune că este bun în nici un sens adevărat. Pentru că “bunătatea“ celor căzuţi, nebotezaţi, nu este bună în ochii Domnului, ci reprezintă “veşminte întinate“, cum spune Profetul Isaia (Isaia 64.5).

C: Deci ortodocşii sunt buni şi restul sunt răi? O religie cam făţarnică aş putea să spun, exact felul de credinţă fariseică pe care Domnul a condamnat-o!

O: Nu, noi nu spunem că toţi ortodocşii sunt buni, deoarece este un fapt trist că mulţi, foarte mulţi creştini ortodocşi nu folosesc bunătatea, harul care le este dat prin Sfântul Botez pentru a face lucrări cu adevărat bune. Iar pedeapsa lor va fi mai mare decât a celor care nu au primit niciodată Sfântul Botez. “Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor“.(Petru II 2.21) “Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştinţă despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă, ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici“.(Evrei 10.26,27)

C: Ce tablou trist înfăţişezi! Cei nebotezaţi nu pot face binele, iar cei ce păcătuiesc după ce s-au botezat sunt destinaţi pentru o pedeapsă chiar mai mare!

O: Nu chiar. Cu toate că nu putem fi botezaţi din nou pentru a ne fi iertate păcatele, putem să obţinem dezlegarea de păcate în alte feluri: prin rugăciuni şi lacrimi, prin post şi milostenie, iar mai presus de toate, prin tainele Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii. Dumnezeu nu îi respinge pe cei ce se căiesc din toată inima. Aşa cum spune David: “inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.“ (Psalmul 50.18).

C: Dar nu este o astfel de pocăinţă posibilă pentru toţi oamenii? Nu s-a căit David în psalmul pe care l-ai citat şi nu a primit el iertarea de la Dumnezeu?

O: Ba da, dar salvarea nu constă numai în iertarea păcatelor, ci şi în dobândirea sfinţeniei, acea sfinţenie “fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul“ (Evrei 12.14), acea sfinţenie care este dată numai prin tainele Bisericii şi care poate fi pierdută dacă nu ducem o luptă severă şi neîntreruptă împotriva păcatului. În plus, păcatul original poate fi şters numai în cristelniţa botezului.

C: Deci nici măcar David nu a fost salvat?

O: Nici măcar David nu a fost salvat înainte de venirea lui Hristos. Chiar şi Patriarhul Iacov a anticipat că va merge în Infern (Şeol) după moartea sa, împreună cu dreptul său fiu, Iosif: “Plângând, mă voi pogorî în locuinţa morţilor la fiul meu!“ (Facerea 37.35) Deoarece “şi toţi aceştia [drepţii Vechiului Testament], mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun [creştinii Noului Testament], ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea [în afara Bisericii Noului Testament].“ (Evrei 11.39-40)

C: Ce înseamnă păcat original?

O: O anume infecţie pe care o moştenim prin părinţii noştri de la Adam, cel care a înfăptuit păcatul original.

C: Cum putem noi să fim responsabili pentru păcatul lui Adam?

O: Nu suntem responsabili pentru el, dar suntem pângăriţi de el.

C: Chiar şi copiii?

O: Chiar şi copiii. Căci “înstrăinatu-s-au păcătoşii de la naştere, rătăcit-au din pântece“ (Psalmul 57.3). Şi cum spune Iov: “Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni! Nici măcar un singur om, chiar dacă ar trăi numai o zi pe pământ.“ (Iov 14.4 LXX) Din nou, Sfântul Grigorie din Nissa scrie: “Răul a fost amestecat cu firea noastră de la început… prin cei care, prin nesupunerea lor au introdus boala. La fel cum în înmulţirea naturală a speciilor fiecare animal dă naştere celor asemenea lui, tot aşa şi omul este născut din om, o fiinţă supusă patimilor dintr-o fiinţă supusă patimilor, un păcătos dintr-un păcătos. În acest chip, păcatul se iveşte în noi când ne naştem; creşte odată cu noi şi se află cu noi până la sfârsitul vieţii“.[2] De aceea de la început Biserica a practicat botezarea pruncilor “pentru iertarea păcatelor“.

C: Tot mi se pare nedrept ca cineva, nemaipunând la socoteală micuţii, ar trebui să sufere pentru păcatul altcuiva.

O: Judecata lui Dumnezeu nu este judecata noastră. Şi ţine minte: dacă este nedrept să suferim noi din cauza păcatului lui Adam, nu este mai puţin nedrept să fim mântuiţi prin bunătatea lui Hristos. Cele două “nedreptăţi“ sunt simetrice şi se anulează reciproc: “Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea unuia se vor face drepţi cei mulţi.“ (Romani 5.19)

C: Deci este imposibil să fii bun în afara Bisericii, pentru că păcatul şi rădăcinile acestuia sunt extirpate numai în Biserică?

O: Mai mult decât atât: numai în Biserică poţi recunoaşte păcatul. Căci numai către Biserică a fost făcută cunoscută voia lui Dumnezeu în plinătatea ei. Şi dacă noi nu ştim care este voia Domnului, nu putem să ne căim cu adevărat de încălcarea voii Sale. Biserica este singurul spital unde primim şi diagnosticul corect al bolii şi vindecarea completă a acesteia.