[Danut7]

C: În regulă. Dar cum, atunci, există minuni care se fac în afara Bisericii, şi chiar în religiile necreştine?

O: Minuni – dacă sunt cu adevărat de la Dumnezeu şi nu de la diavol – sunt o dovadă, nu (sau nu neapărat) a curăţeniei sufleteşti a oamenilor prin care se fac minunile, ci a milei Domnului.

C: Deci dacă un catolic sau un aglican sau un hindus face o minune, nu reprezintă nimic, în timp ce dacă un ortodox face minunea este nemaipomenit!

O: Nu am spus acest lucru. Ceea ce am spus a fost faptul că lucrarea unei minuni, dacă este de la Dumnezeu, ne arată în primul rând că Domnul este milostiv. Dacă, de asemeni, arată curăţenia sufletească a celui prin care se face minunea (sau a celui către care se face), este cu totul altă problemă, care are nevoie de o examinare atentă.

Nu neg că minuni adevărate se pot întâmpla în afara Bisericii. La urma urmei, Domnul “face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi“ (Matei 5.45). Şi când Sf. Ioan i-a interzis unui om care scotea demoni în numele lui Hristos să facă aceasta “pentru că nu merge după noi“, Hristos nu i-a aprobat fapta sa: “Nu-l opriţi“, spune El, “căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi.“ (Marcu 9.38-40)

Pe de altă parte, Domnul a spus şi: “Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea!“ (Matei 7.22-23) Deci este posibil să faci o minune în numele lui Hristos, dar cu toate acestea să fii un om rău. Iar Domnul poate face minunea prin omul rău nu pentru a dovedi cucernicia (non existentă) a omului, ci pur şi simplu din milă către cel pentru care se face minunea. La urma urmei, Iuda a făcut minuni, dar Sf. Ioan Botezătorul, cel mai mare bărbat născut din femeie, nu a făcut minuni…

Şi nu trebuie să uităm faptul că minunile şi profeţiile ce par creştine pot fi făcute prin cel rău. Astfel o fată spunea adevărul despre Apostolul Pavel, sfătuind oamenii să îl urmeze – dar ea vorbea printr-un duh pitonicesc pe care Pavel l-a scos din ea (Faptele Apostolilor 16.16-18). Eu cred că majoritatea minunilor făcute în religiile păgâne, cum ar fi hinduismul, sunt de la cel rău; pentru că “toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli“ (Psalmul 95.5)

C: Dacă până şi făcătorii de minuni pot fi de la cel rău, atunci cine se mai poate mântui?

O: Oamenii trebuie întotdeauna să distingă între posesia darurilor spirituale şi mântuire. “Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă“, a spus Domnul, “ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri.“ (Luca 10.20) “Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.“ (I Corinteni 13.2)

C: Ah, acum sunt de acord cu tine! Dragostea este semnul distinctiv al creştinului. Şi trebuie să îţi spun că este anume ceea ce lipseşte vizibil din expunerea ta. Toată această mândrie că eşti ortodox, că numai tu aparţii Adevăratei Biserici, şi să crezi cu atâta duşmănie că toţi ceilalţi, în afară de tine, vor fi condamnaţi!

O: Dar eu nu am spus aşa ceva!

C: Ba da!

O: Am afirmat că Biserica lui Hristos, prin care eu înţeleg numai Biserica Ortodoxă, este singura Corabie de mântuire. Şi dacă, aşa cum spunea Sf. Nectarie de la Optina, ar fi fost oameni salvaţi în afara celor din Corabia lui Noe, atunci există şi oameni în afara Bisericii ce se pot mântui. Dar nu am spus că toţi cei ce se află în Corabie se vor mântui, căci ei se pot arunca în afara ei prin faptele lor rele. Şi nu am spus că cei care înnoată în direcţia Corabiei, dar au fost împiedicaţi să intre în ea înainte de moartea lor, nu pot fi mântuiţi. Cine poate să ştie dacă Suveranul Dumnezeu, Cel care cunoaşte inimile tuturor oamenilor, nu poate alege să le întindă mâna Sa celor care, prin neştiinţă sau împrejurări nefavorabile, nu au putut să intre în Corabie înainte ca întunericul morţii să coboare asupra lor, dar care în inimile şi în minţile lor tânjeau către adevăr? “Dragostea toate le nădăjduieşte“ (I Corinteni 13.7).

C: (ironic) Cât de generos din partea ta! Dar reprezintă mai mult o speranţă evlavioasă decât un articol de credinţă, nu-i aşa?

O: Bineînţeles. Din punct de vedere al credinţei dogmatice, noi putem şi chiar trebuie să afirmăm cu putere că, după cum spunea Sf Ciprian al Cartaginei “nu există mântuire în afara Bisericii“.[3] Căci însuşi Domnul spune, cu o mare putere de expresivitate: “Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.“ (Ioan 6.53). Iar Apostolul Petru spune: “Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos?“ (I Petru 4.18)

Mai mult decât atât, dacă noi, pretinzându-ne în mod arogant a fi mai “milostivi“ decât Însuşi Milostivul Domn, ne arogăm dreptul de a-i “ierta“ pe cei ce trăiesc în religii mincinoase sau în erezii, păcătuim nu doar împotriva credinţei dogmatice, dar şi împotriva dragostei. Căci atunci suntem vinovaţi că îi îndrumăm să meargă mai departe în eroare, dându-le falsa speranţă că ei pot rămâne în minciuna lor fără nici un pericol pentru sufletele lor nemuritoare. Le luăm frica de Dumnezeu şi imboldul de a căuta Adevărul, care El singur îi poate salva.

C: Şi totuşi mai devreme vorbeai despre “neştiinţă şi împrejurări nefavorabile“. Cu siguranţă că Dumnezeu ţine cont de acest lucru!

O: Bineînţeles. Ţine cont. Dar “a ţine cont“ nu e acelaşi lucru cu “absolvirea de orice vină“. Aminteşte-ţi de parabola slugilor neglijente: “Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin.“ (Luca 12.47-48). Cu alte cuvinte, neştiinţa despre voinţa Domnului şi Adevărul Său poate micşora pedeapsa, dar nu o poate înlătura cu totul.

C: De ce? Nu acelaşi Domn a spus: “Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat“ (Ioan 9.41)?

O: Pentru că noi niciodată nu suntem în totalitate orbi şi, fiind oi raţionale făcute după chipul şi asemănarea Păstorului Dumnezeu, întotdeauna avem acces la acea “Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.“ (Ioan 1.9). Astfel Apostolul Pavel spune cu claritate că păgânii, care nu cred în Singurul Creator al universului, sunt “fără scuză“; “pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire.“ (Romani 1.19-20). Dumnezeu “nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit“ (Faptele Apostolilor 14.17) chiar şi printre păgâni.

Sf. Ioan Hrisostom (Gură de Aur) spune că fiecare om are creaţia în afara lui şi conştiinţa înlăuntrul său ca să îl conducă departe de minciună şi înspre Biserică, ceea ce este a treia mare martoră a adevărului, “stâlp şi temelie a adevărului“, după cum o numeşte Sfântul Apostol Pavel. (Timotei I 3.15).[4] Creaţia şi conştiinţa singure nu îi pot revela întregul adevăr, dar dacă el urmează acea revelaţie parţială pe care o dau creaţia şi conştiinţa, Domnul îl va ajuta să găsească plinătatea adevărului în Biserică. Nici nu există vreo situaţie în viaţă, oricât de străin şi de opus Bisericii ar fi, din care Domnul, “care doreşte ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”, să nu poată să îl salveze pe adevăratul căutător al adevărului. Deci, la întrebarea: “De ce sunt pedepsiţi cei neştiutori?“, răspunsul, conform Sf. Teofilact al Ohridei, este: “Pentru că atunci când ar fi putut să ştie, nu a dorit să facă acest lucru, ci s-a făcut pricina propriei neştiinţe din cauza trândăviei.“