[Danut7]

C: Dar dacă păgânul sau ereticul nu a întâlnit niciodată adevărul în Biserică sau a întâlnit numai reprezentanţi ai Bisericii foarte păcătoşi sau neștiutori? Nu poate fi el atunci considerat orb şi necunoscător şi deci fără păcat?

O: Totul depinde de natura şi gradul neştiinţei. Există neştiinţă voluntară şi involuntară. Dacă nu ar fi existat o astfel de neştiinţă involuntară, Domnul nu ar fi spus pe cruce: “Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac“ (Luca 23.34). Iar rugăciunea Lui a fost ascultată, căci în ziua de Rusalii, Petru i-a chemat pe evrei la pocăinţă, spunându-le: “ştiu că din neştiinţă aţi făcut rău“ (Faptele Apostolilor 3.17), după care mulţi evrei s-au pocăit şi au fost botezaţi. Și iar, Apostolul Pavel spune “am fost miluit, căci în necredinţa mea, am lucrat din neştiinţă.“ (I Timotei 1.13). Dar ţine minte că aceşti oameni au răspuns la adevăr când acesta le-a fost prezentat. Acest lucru arată că neştiinţa lor fusese involuntară şi din acest motiv scuzabilă.

Pe de altă parte, există o împietrire a inimii care refuză să vadă semnele pe care le arată Domnul despre Adevărul Lui, semnele din afară şi îndemnurile din interior. Aceasta este neştiinţa voluntară. Oamenii care se împietresc în acest fel nu cunosc adevărul pentru că nu vor să îl cunoască. Acest refuz încăpăţânat de a primi adevărul reprezintă ceea ce Domnul numeşte: “hulă împotriva Duhului Sfânt“ (Matei 12.31), care nu va fi iertată nici în această lume, nici în cealaltă.

C: De ce nu poate fi iertată?

O: Deoarece iertarea este acordată numai celui ce se pocăieşte, iar pocăinţa reprezintă recunoaşterea adevărului despre sine. Însă, dacă un om refuză să privească adevărul în faţă şi luptă în mod activ împotriva lui în sufletul său, el nu se poate pocăi şi astfel nu poate fi iertat. Luptând împotriva Adevărului el luptă împotriva Duhului Adevărului, care călăuzeşte la tot adevărul. (Ioan 16.13). Este posibil ca un om să se înşele în mod sincer în legătură cu Hristos pentru o vreme, iar acest lucru îi poate fi iertat, după cum i-a fost iertat şi Apostolului Pavel. Dar dacă această necunoaştere este compusă din respingerea imboldurilor către adevăr aşezate în suflet de Duhul Adevărului, atunci nu mai e nici o speranţă. Deci păgânul care rămâne cu încăpăţânare în păgânismul său în ciuda mărturiei creaţiei şi a conştiinţei, şi ereticul care rămâne cu încăpăţânare în erezia sa în ciuda învăţăturii Uneia, Sfinte, Sobornicească şi Apostolească Biserică, hulesc amândoi împotriva Duhului Adevărului şi nu se pot mântui.

C: Deci chiar nu există nici o speranţă pentru eretic?

O: Cât există viaţă, există şi speranţă. Sunt multe exemple de oameni care au rămas în erezie toată viaţa lor dar au fost convertiţi la adevăr chiar înainte de moartea lor. Nu există speranţă numai pentru cei care nu iubesc adevărul. Pe astfel de oameni Domnul nu îi va conduce către Adevărul Său, pentru că nu îl doresc. Mai degrabă, El va permite ca ei să fie înşelaţi de Antihrist “fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca să se mântuiască. De aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.“ (Tesaloniceni II 2.10-12).

C: În regulă. Dar încă nu sunt convins că Biserica ta este Adevărata Biserică. De fapt, nu îmi place în general conceptul de “singura Biserică Adevărată“. Îmi lasă impresie de bigotism şi intoleranţă.

O: Ştii, nu toleranţa este o virtute a creştinului, ci dragostea.

C: Mă uimeşti. Nu este toleranţa o formă a dragostei? Şi nu le este interzisă creştinilor ura?

O: Nu. Domnul nostru este un Domn zelos şi aşteaptă râvnă de la noi – râvnă pentru bine şi ură pentru rău. “Cei ce iubiţi pe Domnul, urâţi răul“ (Psalmul 96.11). Ceea ce nu Îi place Lui cel mai mult este starea căldicică: “Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.“ “Sârguieşte dar şi te pocăieşte.“ (Apocalipsa 3.15-16,19). Sf. Grigorie de Nissa scria: “Legiuitorul vieţii noastre se bucură de o singură ură din partea noastră. Vreau să spun de cea împotriva șarpelui, pentru nici un alt scop nu ne-a lăsat să ne exercităm această facultate de a urî decât ca o resursă împotriva ticăloşiei.“[6]

O:Sf. Teodosie al Peşterilor Kievului, unul dintre cei mai mari sfinţi care au trăit vreodată, a spus că prin cinstirea credinţelor celorlalţi o necinstim pe a noastră. La şcolile noastre le sunt acordate aceeaşi onoare teoriilor lui Ptolemeu, Newton sau Einstein? Bineînţeles că nu!

C: Dar este diferit! Aici vorbim despre adevăruri ştiinţifice!

O: Nu văd nici o diferenţă în principiu. Principiul nostru este: mărturiseşte adevărul tot timpul, respinge minciuna tot timpul. Dacă cercetatorii fac acest lucru în domeniul lor, unde nu este certitudine şi “adevărurile“ sunt disputate constant de cercetători ulteriori, de ce să nu facem şi noi la fel în sfera incomparabil mai mare şi mai importantă a credinţei religioase, ale cărei fapte incontestabile ne-au fost comunicate de însuşi Adevărul? Căci noi avem multe “dovezi infailibile“ ale Învierii (Faptele Apostolilor 1.3). Iar Sf. Pavel spune: “Pentru că nici eu n-am primit-o de la om [Evanghelia], nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.“ (Galateni 1.12)

C: Şi dacă cineva pretinde că a primit o descoperire de la Dumnezeu?

O: Atunci trebuie să investigăm cu răbdare cine spune adevărul şi cine a fost înşelat de “tatăl minciunilor“. Aşa cum cercetătorii au metode ca să compare diferitele ipoteze şi să evalueze care este (dacă este vreuna) corectă, aşa şi creştinii ortodocşi au metode de a constata ce este adevăr şi ce este minciună în domeniul religios. Şi aşa cum cercetătorii nu vor accepta niciodată că poate fi mai mult decât o singură explicaţie pentru un fenomen empiric, tot aşa nici noi nu vom accepta niciodată că poate exista vreodată mai mult decât un singur adevăr religios.

C: Nu pot diferite credinţe să dezvăluie fiecare câte o parte a adevărului?

O: Nu. Adevărul este Unul singur şi ne-a fost descoperit de Însuşi Adevărul: “un Domn, o credinţă, un botez“ (Efeseni 4.5)

C: Deci nu există nici un pic de adevăr în nici una din religiile non-creştine?

Ortodoxul: Nu am spus asta. Lui Satana îi place să apară ca un înger al luminii (Corinteni II 11.14); el amestecă “adevărul cu nedreptatea“ (Romani 1.18). În acest chip, cu ispita unor idealuri ce par drepte, cum ar fi “dragoste“, “pace“ şi “libertate“, care interpretate corect sunt într-adevar bunuri primite de la Domnul, îi ademeneşte într-un abis al minciunii. Există numai o singură religie ce conţine “adevărul, întregul adevăr şi nimic altceva decât adevărul“. Toate celelalte, fiind parazitare pe lângă Singurul Adevăr, conţin adevăruri parţiale, dar fac să fie false până şi aceste adevăruri parţiale prin asocierea lor cu minciuna, la fel cum chiar şi o mică doză de otravă pusă într-o pâine hrănitoare face ca întreaga pâine să fie otrăvitoare.

pentru intreaga conversatie accesati linkul http://hristofor.wordpress.com/2009/...simplu-actual/