[Danut7]

C: Dar nu există oameni buni în celelalte biserici?

O: “Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu“ (Matei 19.17). Omul, în starea sa actuală, căzută, nu este şi nu poate fi bun. “Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul“ (Psalmul 13.1). Până şi Apostolii au fost numiţi răi de către Domnul (Luca 11.13). Omul poate deveni bun numai unindu-se cu Singurul care este Bun, Dumnezeu. Şi această uniune este posibilă numai prin urmarea poruncilor, dintre care prima este cea de a te pocăi şi de a te boteza. Dacă un om nu s-a pocăit şi nu a fost botezat prin botezul Uneia, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, astfel primind bunătatea Domnului în el, nu se poate spune că este bun în nici un sens adevărat. Pentru că “bunătatea“ celor căzuţi, nebotezaţi, nu este bună în ochii Domnului, ci reprezintă “veşminte întinate“, cum spune Profetul Isaia (Isaia 64.5).

C: Deci ortodocşii sunt buni şi restul sunt răi? O religie cam făţarnică aş putea să spun, exact felul de credinţă fariseică pe care Domnul a condamnat-o!

O: Nu, noi nu spunem că toţi ortodocşii sunt buni, deoarece este un fapt trist că mulţi, foarte mulţi creştini ortodocşi nu folosesc bunătatea, harul care le este dat prin Sfântul Botez pentru a face lucrări cu adevărat bune. Iar pedeapsa lor va fi mai mare decât a celor care nu au primit niciodată Sfântul Botez. “Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor“.(Petru II 2.21) “Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştinţă despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă, ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici“.(Evrei 10.26,27)

C: Ce tablou trist înfăţişezi! Cei nebotezaţi nu pot face binele, iar cei ce păcătuiesc după ce s-au botezat sunt destinaţi pentru o pedeapsă chiar mai mare!

O: Nu chiar. Cu toate că nu putem fi botezaţi din nou pentru a ne fi iertate păcatele, putem să obţinem dezlegarea de păcate în alte feluri: prin rugăciuni şi lacrimi, prin post şi milostenie, iar mai presus de toate, prin tainele Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii. Dumnezeu nu îi respinge pe cei ce se căiesc din toată inima. Aşa cum spune David: “inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.“ (Psalmul 50.18).

C: Dar nu este o astfel de pocăinţă posibilă pentru toţi oamenii? Nu s-a căit David în psalmul pe care l-ai citat şi nu a primit el iertarea de la Dumnezeu?

O: Ba da, dar salvarea nu constă numai în iertarea păcatelor, ci şi în dobândirea sfinţeniei, acea sfinţenie “fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul“ (Evrei 12.14), acea sfinţenie care este dată numai prin tainele Bisericii şi care poate fi pierdută dacă nu ducem o luptă severă şi neîntreruptă împotriva păcatului. În plus, păcatul original poate fi şters numai în cristelniţa botezului.

C: Deci nici măcar David nu a fost salvat?

O: Nici măcar David nu a fost salvat înainte de venirea lui Hristos. Chiar şi Patriarhul Iacov a anticipat că va merge în Infern (Şeol) după moartea sa, împreună cu dreptul său fiu, Iosif: “Plângând, mă voi pogorî în locuinţa morţilor la fiul meu!“ (Facerea 37.35) Deoarece “şi toţi aceştia [drepţii Vechiului Testament], mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun [creştinii Noului Testament], ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea [în afara Bisericii Noului Testament].“ (Evrei 11.39-40)

C: Ce înseamnă păcat original?

O: O anume infecţie pe care o moştenim prin părinţii noştri de la Adam, cel care a înfăptuit păcatul original.

C: Cum putem noi să fim responsabili pentru păcatul lui Adam?

O: Nu suntem responsabili pentru el, dar suntem pângăriţi de el.

C: Chiar şi copiii?

O: Chiar şi copiii. Căci “înstrăinatu-s-au păcătoşii de la naştere, rătăcit-au din pântece“ (Psalmul 57.3). Şi cum spune Iov: “Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni! Nici măcar un singur om, chiar dacă ar trăi numai o zi pe pământ.“ (Iov 14.4 LXX) Din nou, Sfântul Grigorie din Nissa scrie: “Răul a fost amestecat cu firea noastră de la început… prin cei care, prin nesupunerea lor au introdus boala. La fel cum în înmulţirea naturală a speciilor fiecare animal dă naştere celor asemenea lui, tot aşa şi omul este născut din om, o fiinţă supusă patimilor dintr-o fiinţă supusă patimilor, un păcătos dintr-un păcătos. În acest chip, păcatul se iveşte în noi când ne naştem; creşte odată cu noi şi se află cu noi până la sfârsitul vieţii“.[2] De aceea de la început Biserica a practicat botezarea pruncilor “pentru iertarea păcatelor“.

O: Am afirmat că Biserica lui Hristos, prin care eu înţeleg numai Biserica Ortodoxă, este singura Corabie de mântuire. Şi dacă, aşa cum spunea Sf. Nectarie de la Optina, ar fi fost oameni salvaţi în afara celor din Corabia lui Noe, atunci există şi oameni în afara Bisericii ce se pot mântui. Dar nu am spus că toţi cei ce se află în Corabie se vor mântui, căci ei se pot arunca în afara ei prin faptele lor rele. Şi nu am spus că cei care înnoată în direcţia Corabiei, dar au fost împiedicaţi să intre în ea înainte de moartea lor, nu pot fi mântuiţi. Cine poate să ştie dacă Suveranul Dumnezeu, Cel care cunoaşte inimile tuturor oamenilor, nu poate alege să le întindă mâna Sa celor care, prin neştiinţă sau împrejurări nefavorabile, nu au putut să intre în Corabie înainte ca întunericul morţii să coboare asupra lor, dar care în inimile şi în minţile lor tânjeau către adevăr? “Dragostea toate le nădăjduieşte“ (I Corinteni 13.7).

C: (ironic) Cât de generos din partea ta! Dar reprezintă mai mult o speranţă evlavioasă decât un articol de credinţă, nu-i aşa?

O: Bineînţeles. Din punct de vedere al credinţei dogmatice, noi putem şi chiar trebuie să afirmăm cu putere că, după cum spunea Sf Ciprian al Cartaginei “nu există mântuire în afara Bisericii“.[3] Căci însuşi Domnul spune, cu o mare putere de expresivitate: “Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.“ (Ioan 6.53). Iar Apostolul Petru spune: “Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos?“ (I Petru 4.18)

Mai mult decât atât, dacă noi, pretinzându-ne în mod arogant a fi mai “milostivi“ decât Însuşi Milostivul Domn, ne arogăm dreptul de a-i “ierta“ pe cei ce trăiesc în religii mincinoase sau în erezii, păcătuim nu doar împotriva credinţei dogmatice, dar şi împotriva dragostei. Căci atunci suntem vinovaţi că îi îndrumăm să meargă mai departe în eroare, dându-le falsa speranţă că ei pot rămâne în minciuna lor fără nici un pericol pentru sufletele lor nemuritoare. Le luăm frica de Dumnezeu şi imboldul de a căuta Adevărul, care El singur îi poate salva.

C: Şi totuşi mai devreme vorbeai despre “neştiinţă şi împrejurări nefavorabile“. Cu siguranţă că Dumnezeu ţine cont de acest lucru!

O: Bineînţeles. Ţine cont. Dar “a ţine cont“ nu e acelaşi lucru cu “absolvirea de orice vină“. Aminteşte-ţi de parabola slugilor neglijente: “Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin.“ (Luca 12.47-48). Cu alte cuvinte, neştiinţa despre voinţa Domnului şi Adevărul Său poate micşora pedeapsa, dar nu o poate înlătura cu totul.

C: De ce? Nu acelaşi Domn a spus: “Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat“ (Ioan 9.41)?

O: Pentru că noi niciodată nu suntem în totalitate orbi şi, fiind oi raţionale făcute după chipul şi asemănarea Păstorului Dumnezeu, întotdeauna avem acces la acea “Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.“ (Ioan 1.9). Astfel Apostolul Pavel spune cu claritate că păgânii, care nu cred în Singurul Creator al universului, sunt “fără scuză“; “pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire.“ (Romani 1.19-20). Dumnezeu “nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit“ (Faptele Apostolilor 14.17) chiar şi printre păgâni.

Sf. Ioan Hrisostom (Gură de Aur) spune că fiecare om are creaţia în afara lui şi conştiinţa înlăuntrul său ca să îl conducă departe de minciună şi înspre Biserică, ceea ce este a treia mare martoră a adevărului, “stâlp şi temelie a adevărului“, după cum o numeşte Sfântul Apostol Pavel. (Timotei I 3.15).[4] Creaţia şi conştiinţa singure nu îi pot revela întregul adevăr, dar dacă el urmează acea revelaţie parţială pe care o dau creaţia şi conştiinţa, Domnul îl va ajuta să găsească plinătatea adevărului în Biserică. Nici nu există vreo situaţie în viaţă, oricât de străin şi de opus Bisericii ar fi, din care Domnul, “care doreşte ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”, să nu poată să îl salveze pe adevăratul căutător al adevărului. Deci, la întrebarea: “De ce sunt pedepsiţi cei neştiutori?“, răspunsul, conform Sf. Teofilact al Ohridei, este: “Pentru că atunci când ar fi putut să ştie, nu a dorit să facă acest lucru, ci s-a făcut pricina propriei neştiinţe din cauza trândăviei.“