Sunt ultimul om din lume care ar trebui sa scrie ceva despre post dar parerea mea (pe care am luat-o si eu de la altii care stiau mai bine) e ca modelul pe care ar trebui sa il urmam, pentru a ne desavarsi pentru Dumnezeu, este cel al lui Iisus Christos, care si El a postit in timpul sederii sale pe pamant.
Nu vad postul ca pe o perioada de restrictii, ci de "detoxifiere" de cele lumesti, atat in ceea ce priveste alimentatia, sexul, cat si sufletul. Ar trebui sa fie o perioada de bucurie, e o izbanda si o detasare fata de natura noastra materiala, dar sa si intelegem ca nu e izbanda noastra, ca nu am izbuti nici un pai sa miscam fara ajutorul lui Dumnezeu, cu atat mai putin sa postim.
Daca lumea ar intelege lucrurile din perspectiva asta, nu ar mai avea impresia ca sunt _obligati_ sa posteasca - in fond cine te obliga, te ameninta cineva cu moartea daca nu o faci impotriva vointei si firii lor. E ceva ce facem cu si pentru Dumnezeu, o mica jertfa, un exercitiu de vointa si infranare. Si daca ne-am uita la cei care, chiar si in boli si neputinta trupeasca, postesc, cu atat mai mult ne-am rusina ca noi suntem sanatosi si nu depunem putin efort sa ne randuim alimentatia si obiceiurile.
Dar singurul in masura sa ne judece ca postim trei zile, doua sau o viata intreaga, tot Dumnezeu este, pentru ca El ne stie masura fiecaruia, cata putere avem si cat de mult dorim sa ne lipsim de cateva mici placeri, fie ca reusim sau nu. Important e ca incercam si sa fie si putinul acela pe care il facem spre slava Sa.
|