[teodora28]

mama mea a trecut in cele vesnice recent, luni a fost inmormantarea.
s-a luptat pentru familia ei, avand si o cumpana mare in viata de familie....pana in ultima clipa si cu credinta ca va fi mai bine si pentru asta o pretuiesc enorm.
a plecat de tanara la 52 de ani de langa mine..si ar fi fost foarte multe cate ma mai putea invata si multe as fi facut eu pentru ea..aveam atatea planuri pentru a-mi intarii mama si nu am mai reusit.
si-a ingrijit parintii, soacra la pat, si-a ingropat amandoi parintii la distanta de 1 an. bunicul a murit anul acesta, s-a simtit abandonta de toata lumea mai putin de mine. am ales sa raman cu mama mea si mi s-a anulat logodna pentru ca nu am putut sa ma logodesc in luna in care tatal meu a introdus actiunea de divort...
s-a rugat sa i se faca dreptate pentru necazul cel avea, nu are rost sa intru in detalii dar era crunt, demnitatea ii era calcata in picioare, familia, singurul copilul...financiar eram lasate sa achitam noi tot si nu aveam din ce...munca ei de 30 de ani...si nu si-a pierdut puterea de iubire si daruire, fata de cei din jur si in special pentru mine.
m-a iubit enorm si simt ca ma iubeste in continuare.
cred ca asa a fost voia Domnului ... sunt cu tatal meu acum care in urma cu cateva luni am simtit ca m-a abandonat si il vad diferit acum...
si lectia asta de viata a ei o duc si eu mai departe sa merg inainte, protectia cea mai buna cred ca vine de sus si privind in tine sa te intaresti, tu poti fi paznicul si ostasul cel mai bun sa te protejezi. iubirea unui parinte e nevoie sa o simti chiar daca fizic nu mai e cu tine.
privind in jurul meu atatea drame, nu imi mai vine sa spun ceva. amintirea ei si povetele ei de pana acum ma intaresc...la fel ti+as recomanda sa folosesti si tu amintirile tale.