În prealabil postat de lareine

Am discutat cu un amic despre Iov acum cateva seri. Amicul meu era preocupat de ideea ca pierderea sotiei si copiilor nu putea fi compensata cu fericirile viitoare, ce au urmat dupa ispitire. Ca isi iubise sotia dintai si alta nu putea umple golul.
M-am hazardat sa ii spun ca, din punctul meu de vedere, sotia lui nu fusese mai putin importanta pentru Dumnezeu decat fusese Iov, si ca asa cum este cartea lui Iov, ar fi putut exista si cartea sotiei sale, cu destinul si incercarile sale proprii; dar ca ne-ar fi folosit mai putin sa o cunoastem. Ca nimic nu este intamplator, fara stirea si acordul lui Dumnezeu, si ca sotia lui Iov, fiind si ea un suflet, nu putea fi doar un pion fara importantza pentru El, si ca El a stiut mai bine cand i-a luat viata (tinand cont lui Satan i-a interzis sa se atinga de viata lui Iov, putem crede ca toate vietile noastre sunt in mana Sa si ca Singur stie cand ni s-a terminat timpul).
Cred ca prin asta incercam sa-mi explic si mie cateva lucruri, si sa ma linistesc. Ca uneori noi spunem ca mi-a facut si mi-a dres Dumnezeu, mi-a luat bunica, purcelul si catzelul, dar asta e un mod egocentrist de a privi lucrurile. Avem sufletele si vietile intrepatrunse insa nu ar trebui sa credem ca daca Dumnezeu ne lipseste de o persoana draga, asta e o pedeapsa, un blestem sau un tribut. Persoana aceea avea menirea sa, legatura sa cu Dumnezeu, si daca El a chemat-o din viata aceasta, stie El mai bine de ce.
Poate gresesc spunand asta, dar mi se pare ca a privi toate evenimentele din jur doar prin prisma efectului pe care ele il au asupra noastra, e foarte egoist. Ele au intr-adevar impact asupra sufletului nostru, dar orbiti de propria noastra suferinta si pierdere, sa nu uitam ca si omul de langa noi era o lume in sine, era zidire si avea o relatie cu Dumnezeu, despre care noi nu stim nimic.