Citat:
În prealabil postat de Doriana
De aceea am serioase indoieli asupra bunelor intentii ale tuturor celor care au scris in vechime. Oricum, daca ceva din scrierile lor contrazice Biblia, trebuie lasat la o parte.
|
Păi tocmai asta e problema. Cine anume v-a autorizat pe voi după 2 milenii de existență a Bisericii întemeiate de Hristos, să spuneți ce anume este conform și ce nu este conform cu Biblia?
2 Petru 1.20 "Aceasta știind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia;
21. Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt."
2 Petru 3.16 "Cum vorbește despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare."
Si dacă fiecare are libertatea de a interpreta Biblia după cum poate, și Biblia vă spune aceleași "adevăaruri", atunci de ce fiecare sectant e învățat să perceapă Biblia așa cum este el învățat la secta lui?
Dacă mântuirea vine din interpretarea proprie a Bibliei așa cum învață sectele neoprotestante, atunci de ce Hristos nu vă spune același lucru la toți?
De exemplu punctele doctrinare caracteristice penticostalilor pe care nu le mai întâlnesti la alte secte occidentale sunt "vorbirea in limbi" și învățătura despre "Răpirea Bisericii" în vremurile din urmă. Adventiștii la rândul lor au alte "adevăruri biblice" cum este ținerea sabatului, inexistența sufletului după moarte, interdicțiile alimentare etc, baptistii au și ei "adevărurile" lor "biblice", cum "experiența mântuirii personale" , iehoviștii și ei pe ale lor: Numele lui Dumnezeu e Iehova, iar Hrsitos a fost doar un om etc.
Asta ca să nu mai vorbim de faptul că există deosebiri fundamentale de credință și în cadrul acelorași secte. Bunăoară unii eretici penticostali consideră asemenea baptiștilor că mântuirea odată primită nu mai poate fi pierdută, alții că aceasta poate fi pierdută prin păcate "grave". Unii penticostali consideră că există pentru creștinii de azi două botezuri (unul cu apă, altul cu Duh Sfânt). Alți penticostali consideră că există numai unul.
Dacă aveți Duhul lui Dumnezeu, adică Autorul Scripturii, atunci de ce nu vă învață același lucru pe toți? De ce interpretarea Bibliei vă conduce uneori la puncte de divergență și la doctrine total opuse și asta în cadrul aceluiași cult?
Aștept răspuns.